Pentru că banii din PNRR s-au terminat înainte ca lucrările să fie finalizate, Primăria Reșița a cerut constructorului să nu se omoare prea tare cu firea.
Proiectul campusului pentru învățământul dual de la Reșița intră într-o nouă etapă. Una în care constructorul trebuie să încetinească ritmul lucrărilor până când municipalitatea va identifica o nouă sursă de finanțare.
Viceprimarul Reșiței, Daniel Călin, recunoaște că primăria a solicitat constructorului să „o lase mai moale” până se rezolvă problema finanțării, după ce programul care deconta lucrările – PNRR – s-a încheiat la 31 august.
„S-a trimis o notificare constructorului de încetinire a lucrărilor până la nivel de 5%, adică să aibă o evoluție de 5% față de capacitatea lui de execuție, pentru că trebuie să așteptăm să semnăm finanțarea. Suntem în proces de documentație pentru a găsi o nouă finanțare, să putem să continuăm lucrările”, a explicat Daniel Călin.
Cu alte cuvinte, șantierul nu se închide, dar nici nu mai poate funcționa în ritm alert. Până când nu apar banii, se va merge mai mult cu frâna trasă!
Primăria mai așteaptă acum și ultimii bani aferenți finanțării PNRR. Constructorul a transmis un ultim decont, iar suma ar urma să fie plătită până la începutul lunii noiembrie.
„S-a făcut ultimul decont, este vorba despre ultima sumă pe care a facturat-o constructorul, în valoare de 12 milioane de lei, care trebuie să vină undeva la sfârșitul lui octombrie, să se plătească de către PNRR.”, a mai precizat viceprimarul Reșiței.
Lucrările se află în diferite stadii de execuție, fiind vorba despre patru corpuri de clădire. Una dintre clădiri este realizată într-un procent de 80%, o alta este la circa 70%, în timp ce a treia abia a ajuns la stadiul de 20%. Cea de-a patra este, deocamdată, doar la nivel de fundație. Per total, gradul de execuție al întregului proiect este de aproximativ 40%, potrivit estimării făcute de viceprimarul Reșiței.
Întrebat de câți bani ar mai fi nevoie pentru ca lucrările să fie duse la capăt, Daniel Călin a preferat să nu facă un calcul din mers. „Mi-e greu să vă spun acuma și să fac un calcul exact. Aș prefera să nu spun o sumă, pentru că nu vreau să greșesc”, a răspuns viceprimarul.
Campusul pentru învățământul dual este singurul proiect al Primăriei Reșița finanțat prin PNRR care nu a putut fi finalizat până la încheierea programului. În luna iulie, primarul Ioan Popa declara că proiectul nu este în pericol, chiar dacă nu va fi finalizat prin PNRR. Vezi aici
„Despre campus, am avut deja o discuție cu ADR Vest, și, foarte probabil, ceea ce rămâne de executat va fi preluat pe proiectele de finanțare clasice cu fonduri europene și se va finaliza și acesta”, spunea, la acel moment, primarul Reșiței.
Investiția din zona Mociur presupune construirea unui complex educațional format din patru clădiri, cu laboratoare, spații pentru învățare, instruire și practică, precum și 250 de locuri de cazare. Campusul se adresează elevilor și studenților înscriși în programe din învățământul dual, atât la nivel liceal, cât și terțiar – de la școală profesională și liceu tehnologic dual, până la studii postliceale, universitare, de masterat și doctorat, pentru domeniile de industrii emergente și turism sustenabil.



