Cel mai modern campus școlar din Banat nu e gata la toamnă! Dar se face!

ioan popa

Toate proiectele derulate de Primăria Reșița prin PNRR vor fi închise până la finalul lunii august, cu o singură excepție: campusul pentru învățământ dual din zona Mociur.

Primăria Reșița se apropie de finalul perioadei de implementare a proiectelor finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Primarul Ioan Popa dă asigurări că investițiile derulate de municipalitate vor fi finalizate până la 31 august, dată la care programul se încheie oficial în România. Singura excepție este campusul pentru învățământ dual care se construiește în zona Mociur.

Într-o conferință de presă, edilul a explicat că pe lista investițiilor care trebuie finalizate se află mai multe lucrări de eficientizare energetică a blocurilor, investiții în infrastructura urbană, precum și proiecte care țin de modernizarea administrației.

„În afară de proiectul de campus, toate celelalte se finalizează prin PNRR. Avem foarte multe proiecte de anvelopări de blocuri. Sunt vreo opt sau zece pe eficientizare energetică și ele se termină toate. Mai avem alte proiecte, precum cântărirea în dinamică a vehiculelor, la intrările și ieșirile din oraș, pentru că o să începem să identificăm camioanele care vine cu supra-tonaj. De asemenea, vorbim despre proiectul parcărilor inteligente, care se termină și el la timp. Și mai sunt câteva, cum este, de exemplu, Planul Urbanistic General al Reșiței, pentru care ne-a venit avizul de la Ministerul Dezvoltării. Vom face un PUG nou, lucru care se întâmplă rar. Dacă ne uităm la alte orașe, o să vedem că greu le fac unii. Ele au valabilitate zece ani, dar unele sunt deja de 25 de ani. Nu au reușit să facă altul nou. Noi vom avea PUG-ul făcut. Deci, toate proiectele prin PNRR se închid, în afară de campus”, a declarat Ioan Popa.

În ceea ce privește campusul pentru învățământ dual din zona Mociur, primarul spune că proiectul nu este în pericol, chiar dacă nu va putea fi finalizat în cadrul PNRR.

„Despre campus am avut deja o discuție cu ADR Vest, și, foarte probabil, ceea ce rămâne de executat va fi preluat pe proiectele de finanțare clasice cu fonduri europene și se va finaliza și acesta”, a conchis edilul Reșiței.

Reamintim că lucrările la campusul dual au demarat în toamna anului trecut, după un start întârziat cauzat de incertitudini legate de finanțare. Conform planificării inițiale, acestea ar fi trebuit finalizate până la 31 august.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Proiectul vizează construirea unui complex educațional modern, format din patru clădiri, care va oferi 250 de locuri de cazare, laboratoare dotate la standarde actuale, precum și spații dedicate învățării, instruirii și practicii. Campusul se adresează elevilor și studenților înscriși în programe din învățământul dual, atât la nivel liceal, cât și terțiar – de la școală profesională și liceu tehnologic dual, până la studii postliceale, universitare, de masterat și doctorat, pentru domeniile de industrii emergente și turism sustenabil.

 

 

 

 

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/