Stadionul „Mircea Chivu” va fi modernizat pentru ca rosso-nerii să poată evolua în Liga 1 și, de ce nu, chiar în cupele europene!
CSM Reșița joacă din nou în a treia ligă de fotbal a României, nu a mai fost de foarte, foarte mult timp în elită, dar edilul-șef e optimist odată cu instalarea pe banca tehnică a lui Dan Alexa și pregătește terenul pentru ceea ce nici n-au visat vreodată fanii echipei. „Documentația pentru noul stadion e depusă la Compania Națională de Investiții. Studiul de Fezabilitate e gata. Avem un proiect de 11 milioane de euro. Suntem în faza de evaluare. Din fericire pentru noi, nu sunt alte proiecte mari pentru stadioane, nu sunt demarate nici măcar SF-uri. Eu sunt convins că, în maxim jumătate de an, vom avea contractul semnat pentru baza sportivă din Valea Domanului. Va fi un stadion de fotbal modern, dar care nu va deservi doar fotbal, ci și concerte, spectacole, un stadion care poate genera venituri serioase.”, a declarat Nelu Popa.
O firmă din Piatra Neamţ s-a ocupat de noul „Mircea Chivu”, în care ar urma să fie investiție 56,5 milioane lei. Tribuna oficială se va extinde cu un corp de clădire nou, mai înalt decât tribuna actuală, din acesta urmând să plece acoperișul ce-i va feri de ploaie pe toți spectatorii de la Tribuna A. Vor apărea peluzele Nord şi Sud și va fi montată o instalație de nocturnă. Capacitatea stadionului va fi de aproximativ 12.500 de locuri. Noua arenă va putea găzdui inclusiv meciuri din cupele europene!