Continuă scandalul străzilor cu proprietari privați din Dumbrăvița. Primarul Bugărin: „Este extrem de complicat și am văzut tot felul de interese imobiliare”

Timisoara metropolitana la Dumbravita

Pro România Timiș intervine în scandalul străzilor private din Dumbrăvița și îl acuză pe primarul Horia Bugărin că a dispus participarea ilegală a unor reprezentanți ai comunei la cea mai recentă licitație în care au fost scoase la vânzare două drumuri, de un birou de executor judecătoresc, la Moldova Nouă. Primarul respinge acuzațiile și vorbește despre cât de complicată e situația, invocând interesele imobiliare din zonă. 

Licitația la care face referire coordonatorul Pro România Timiș a avut loc marți, iar Primăria Dumbrăvița, acuzată anterior că nu face nimic pentru a recupera străzile care au rămas în proprietatea privată a unor dezvoltatori, s-a prezentat la procedură. Vă reamintim, peste o sută de străzi sau drumuri de acces din comună sunt în proprietate privată, deși cei care le dețin ar fi trebuit să le cedeze în favoarea primăriei comunei.

Adrian Pau spune că administrația locală ar fi trebuit să facă demersurile necesare pentru recuperarea acestor străzi încă din anul 2000. Cum nu a făcut asta, explică Pau, cei care locuiesc pe străzile cu proprietari privați plătesc drept de servitute.

51689053300 bfe1b21842 k

„Aceste drumuri ar trebui să ajungă la primărie. Modalitatea prin care aceste drumuri, legal, ar trebui să ajungă la primărie este exproprierea. Conform legii, exproprierea pentru drumuri se face la un cuantum de 10 procente din valoarea înregistrată la notar pentru terenul din suprafața respectivă. (…) Problema e că primăria trebuie să facă demersuri. (…) Și-a împuternicit oamenii să meargă la licitație ca să achiziționeze două drumuri, (….) viceprimar, secretar general. (…) Deci, eu primar trimit oameni la licitație, ca și cum licitația s-ar face pentru bunul meu propriu și personal, fără să am o hotărâre de CL, fără să stabilesc prețul. Nu poți să îl trimit pe viceprimar să îmi liciteze pentru o stradă fără să îi spun cât să liciteze. Nu sunt pe feudă. Sunt administrator public și gestionez un buget public. Acest lucru se face printr-o hotărâre de consiliu local care aprobă participarea și stabilește valorile. Pentru că nu poți achiziționa un teren cu un preț mai mare decât cu cel cu care ai putea să expropriezi. Mai mult de atât, când discutăm de hotărârile patrimoniale, hotărârile se iau cu două treimi.”, a declarat Adrian Pau.

Primarul comunei Dumbrăvița consideră că a respectat întru totul legea.

„Am semnat o dispoziție de a se prezenta la licitație. Licitația propriu-zisă, plata, ar fi trebuit să treacă prin consiliul local. Deci dacă ar fi trebuit să cumpărăm acele terenuri, acele drumuri, ar fi trebuit să treacă prin consiliul local. Dacă trebuia să licităm în plus 100 de lei, ce făceam? Nu puteam să licităm în plus pentru că era o sumă fixă? Practic, eu am dat o dispoziție de a se prezenta la licitație. Dacă se adjudecau terenurile, înainte de plata sumei, de finalizarea achiziției, ar fi trebuit să trec prin consiliul local. Dacă CL nu accepta suma atunci renunțam la acele terenuri. Este extrem de complicat și am văzut tot felul de interese imobiliare, dezinterese ale fostei administrații. Am preluat peste 60 de drumuri. Acum suntem pe faza finală care au trecut prin hotărâre de consiliu, am găsit acte de donație din 1999, 2000, 2004, 2006, 2016, cu care nimeni nu a făcut nimic. Am pregătit toată documentația, vom merge cu ele la notar și vom prelua, probabil săptămâna viitoare, 7 drumuri care au fost deja stabilite prin hotărâre de consiliu local și apoi încă 7. Deci documentele erau, cineva trebuia să se preocupe de lucrurile astea. Existau niște acte de donație, niște oferte ferme de donație în primărie. Nu promisiuni, promisiunile nu le putem prelua decât dacă vine și cel care a promis să finalizeze actele notariale. Iar cu drumurile scoase la licitație încercăm să participăm și dacă putem să le achiziționăm o vom face pentru binele comunității, nu pentru binele nimănui. Plus că aceste licitații se fac așa… la Moldova Nouă, nu ajung documentele în primărie, e cu cântec.”, a declarat primarul Horia Bugărin.

Edilul local spune că o situație similară există și în cazul spațiilor verzi din comună.

„La spații verzi avem o situație similară, dar acolo nu există obligativitatea de a le ceda primăriei. Drumurile, în schimb, conform legii, pot să aibă două variante legale: una este drum de incintă, care poate sa rămână în proprietate privată sau drumuri publice. În mod normal, toate drumurile pe care se fac dezvoltări trebuie să intre în proprietatea UAT-urilor, nu numai Dumbrăvița, generic vorbind. Dar nu s-au respectat aceste obligații, iar promisiunile – unele nu s-au respectat de cei care au promis, la unele nu s-a dus primăria să întrebe de sănătate, dacă nimeni nu a făcut nimic…”, a concluzionat Horia Bugărin.

51688152911 3bd4f73dcf k

Printre cei care au drumuri în Dumbrăvița se numără și consilierul local Pro România Alina Sperlea. Din cauza unor datorii la bugetul de stat, ANAF a scos la licitație mai multe străzi deținute de aceasta. Printre cei care au cumpărat drumuri în urma unor astfel de licitații este și Cristian Brâncovan, în 2019, activistul care a candidat și la CJ Timiș, în 2020. Brâncovan și Sperlea se acuză reciproc de rea-credință și de speculații imobiliare.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/