Continuă lucrările la podurile Eroilor și Dragalina. Rețeaua de curent pentru tramvai va trece pe sub pod

Timișorenii mai au de așteptat până când vor fi terminate lucrările la Podurile Eroilor și Dragalina, cele care fac legătura dintre oraș și Gara de Nord. Momentan, lângă Podul Eroilor se construiesc alte două poduri, iar la Podul Dragalina se deviază rețele de curent existente, pentru linia tramvai.

Momentan, se lucrează la structura de rezistență a Podului Eroilor, alături de care se contruiesc alte două poduri, astfel încât lățimea podului să crească cu 150%, de la 10 metri lățime, la 25. De asemenea, la Podul Dragalina se lucrează la rețeaua de curent, deoarece podul este traversat de liniile de tramvai. Firele vor fi mutate sub liniile existente.

„La ambele poduri, avem, pe de o parte, lucrări de consolidare a ceea ce există, de pe altă parte, lucrări de construire a câte două noi poduri, alături de cele existente, în vederea lărgirii celor existente. Și de o parte și de alta vom avea două noi poduri, aproape la fel de late cât cel actual. În final ele vor fi unite și vor reprezenta un pod cu lățimea de 25 de metri, la ora actuală podul are 10 metri lățime. Asta se întâmplă și la Podul Eroilor, și la Podul Dragalina”, a punctat primarul Nicolae Robu.

În prezent, tramvaiele 1, 8 și 9 nu mai merg până la Gara de Nord, unde se poate ajunge cu liniile de troilebuze și autobuze ale Societății de Transport Public.

Sursă foto: ziarelive.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/