Contestații la proiectul feroviar Caransebeș – Timișoara – Arad! Risc de pierdere a finanțării

sens suspendat

O parte a licitațiilor pentru modernizarea celor 4 loturi de cale ferată dintre Caransebeș, Timișoara și Arad a fost contestată. Asociația Pro Infrastructură susține că banii din PNRR sunt ca și pierduți.

Recent, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spunea la Timișoara că foarte rapid se va semna primul contract pentru modernizarea căii ferate Caransebeș – Lugoj. Asta după ce contractul de finanțare prin PNRR, de 9 miliarde de lei,  a fost parafat.

Însă, pe 3 din cele 4 loturi au fost depuse contestații. Astfel, procedurile ar putea întârzia foarte mult, iar Pro Infrastructura atrage atenția că s-au putea pierde finanțarea.

„Deși suma e impresionantă, perfectă pentru PR, domnul ministru omite să spună că simpla parafare a contractului nu are valoare practică în lipsa celor de proiectare și execuție”, transmite Pro Infrastructura.

Deja s-au depus contestații, în 5 iulie, pe lotul 1 Caransebeș – Lugoj, în 5 august, pe lotul 3 zona Timișoara, și în 19 august, pe segmentul Timișoara Ronaț Triaj – Arad.

„De foarte multe ori contestațiile câștigate de antreprenori arată de fapt incompetența beneficiarului, CFR, companie subordonată lui Grindeanu. Dacă ne luăm după experiențele vaste din anii (prea) îndelungați de contracte și șantiere CFR, putem aștepta chiar și 12-24 de luni în instanță. Apoi un an de proiectare. Deci lucrările în teren pot începe cam în 2024. Execuția liniilor reconstruite durează rareori sub 6 ani, indiferent de termenul contractual. Așadar, cum va fi respectat termenul limită din PNRR, 2026? La aceste chestiuni trebuie să lucreze ministrul Grindeanu, nu la PR”, explică Pro Infrastructura.

Vă reamintim, tronsonul de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad are o lungime de aproximativ 160 de kilometri și este împărțit în patru loturi: Caransebeș – Lugoj, Lugoj – Timișoara Est, Timișoara Est – Ronaț Triaj și Ronaț Triaj – Arad. Banii pentru lucrări vin prin PNRR. Practic, proiectul prevede dublarea liniei de cale ferată pe tot traseul, refacerea acestor linii astfel încât trenurile să poată circula cu până la 160 hm/oră, modernizarea gărilor și construirea de pasarele pietonale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/