Consiliul Județean Timiș a anunțat prioritățile de investiții pentru anul 2019. Călin Dobra crede că Institutul Oncologic este mai important decât Spitalul Regional

Consiliul Județean Timiș și-a anunțat prioritățile pentru anul 2019, care rămân aceleași din anul 2018. Călin Dobra a punctat că principalele domenii de care se va ocupa instituția pe care o conduce sunt sănătatea, infrastructura rutieră, ISU, învățământul special, dar și aspecte legate de activitatea Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului. De asemenea, președintele PSD Timiș a vorbit și de importanța unui Institut Oncologic.

Bugetul la nivel național se va vota abia în luna ianuarie, astfel că și bugetul CJT pentru 2019 se va vota ulterior, iar Călin Dobra a precizat că speră ca acest lucru să se întâmple la sfârșitul lui ianuarie sau începutul lunii februarie. În 2018, autoritățile județene au atras 450 de milioane de lei din fonduri europene și 150 de milioane de lei din fonduri guvernamentale, dar pentru proiecte în derulare, care se vor desfășura inclusiv în 2019 și 2020. Călin Dobra a precizat că a trasat angajaților din subordine să se ocupe prioritar de tot ceea ce ține de fondurile europene. „La nivelul execuțiilor bugetare, cheltuieli de investiție, putem să constatăm o rata de absorbție sau de cheltuieli mai redusă. Situația a apărut în primul rând pentru că i-am rugat pe colegii din aparatul de specialitate să se concentreze pe atragerea de fonduri europene”, a precizat Dobra.

Sedii ISU la Cărpiniș și Făget și locuințe pentru angajații Spitalului Județean

CJT se va dedica proiectelor de infrastructură rutieră, celor zece școli de învățământ special din județul Timiș, va mai avea ca prioritate Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului, sănătatea și, de asemenea, Dobra a vorbit despre deschiderea unor centre ISU la Făget și Cărpiniș, la solicitarea localităților respective, pentru o intervenție mai rapidă. În ceea ce privește Spitalul Județean Timiș, președintele CJT a punctat că rămâne o prioritate. Prin banii care vor veni și de la Ministerul Sănătății, Dobra spune că CJT vrea să se ocupe de Unitatea de Primiri Urgențe, secția de Mari Arși, Unitatea de Terapie Intensivă și laboratorul care va fi construit în clădirea helioportului. De asemenea, urmează să se construiască noi locuințe pentru cei de la spital, în Giroc.

Dobra consideră că Institutul Oncologic ar trebui să primeze în fața Spitalului Regional

Călin Dobra a punctat că Spitalul Județean Timișoara funcționează oricum ca un Spital Regional și că mai întâi ar trebui să se finalizeze un institut oncologic, întrucât în vestul țării există o rată mare a bolnavilor de cancer. Proiectul este însă blocat momentan de Direcția de Sănătate Publică. „Cea mai mare problemă la nivel de regiune este cancerul. În zona noastră este o rată crescută a bolnavilor de cancer. Consider că Institutul de Oncologie este important să fie realizat. După un an și jumătate de evaluare, fiind o singură firmă, cei de la DSP au anulat licitația respectivă. Am avut discuții cu conducerea direcției și le-am cerut să demareze toate procedurile, reactualizarea expertizei tehnice, studiului de fezabilitate și reluarea licitației privind proiectarea. Eu sper să prindă contur în 2019”, a precizat Dobra.

Institutul Oncologic ar urma să fie realizat în Calea Torontalului, unde se află clădirea „abandonată” a ceea ce ar fi trebuit să fie Spitalul Municipal Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/