Consiliul Județean Caraș-Severin a calificat peste 700 de persoane în diverse profesii!

 

La forul județean s-a încheiat astăzi un nou proiect derulat prin POSDRU. În cadrul acestuia, sute de persoane au fost consiliate și recalificate în diverse meserii de care piața muncii ducea lipsă.

Alături de Consiliul Județean, partenerii privați ai proiectului au fost New Hope, Fundația Româno-Germană CPPP Timișoara, Eurocenter Amoba, Asociația Timix și Solaris, reprezentant german.

„Calificarea – un pas important în dezvoltarea carierea profesionale pentru angajații din regiunile vest și centru” s-a încheiat astăzi, după ce a debutat în luna aprilie a anului trecut.

„Am reușit finalizarea unui proiect în care am încercat să calificăm angajați ai unor instituții sau societăți care să își completeze pregătirea profesională pe care o aveau, care să poată să aspire la slujbe mai bune sau să își schimbe statutul din muncitor necalificat în muncitor calificat, ceea ce până la urmă este un lucru extrem de important în evoluția personală a fiecărei persoane. Programul s-a desfășurat în cinci județe: Timiș, Arad, Harghita, Covasna și în Caraș-Severin, și a dus la calificarea a 700 și ceva de persoane, ceea ce ne face să acceptăm cu mai multă seninătate lucrurile neplăcute pe care Programul POSDRU le prilejuiește, prin modul greu de înțeles de organizare și funcționare a diverselor compartimente care îl gestionează”, a declarat Victor Naidan, director în cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157659883772751″]

Tiberiu Toth, expert implementare, a precizat că au fost furnizate cursuri pentru 704 angajați, iar 95 la sută dintre aceștia au fost certificați, depășindu-se astfel targetul impus prin proiect. „720 de persoane au beneficiat de consiliere profesională. În cadrul proiectului au fost adaptate cursurile conform schimbului de experiență cu partenerul din Germania. A fost efectuată chiar și o vizită în Germania, unde au fost vizitate firme în care se făceau cursuri de calificare și am încercat parte din ceea ce s-a putut aplica să aplicăm în cursurile furnizate de parteneri. Rezultatul a fost foarte bun, rata de promovabilitate a fost foarte mare și considerăm că proiectul a fost un succes pentru județul Caraș-Severin, Regiunea Vest și Regiunea Centru”, a declarat expertul.

Proiectul va continua și în viitor, întrucât pe site-ul web http://e-calificare.eu se pot culege informații, iar persoanele care au participat la cursuri pot solicita în continuare date dacă sunt interesate să se perfecționeze.

La activitatea de încheiere a proiectului, care a avut loc în sala de ședințe a forului județean, s-au prezentat public rezultatele obținute prin cursurile derulate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/