Consilierul independent Adrian Orza şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de primar al Timişoarei. ,, Fapte, nu vorbe! Administraţie, nu politică”

Adrian Orza, actualmente consilier independent şi fost viceprimar PNŢCD în perioada 2000-2012, şi-a anunţat astăzi candidatura pentru funcţia de primar al Timişoarei. Ceea ce nu a dezvăluit încă este dacă va candida independent sau dacă va avea sprijinul vreunei platforme politice. ,,Deocamdată sunt doar eu, dacă voi fi sprijinit şi de alţii cu atât mai bine”, a afirmat Orza în legătură cu suportul politic pe care îl va primi.

Orza a precizat că a luat decizia după o îndelungată chibzuinţă şi că această candidatură reprezintă o datorie de suflet şi o onoare. Motivele care au stat la baza ei sunt multiple.

,,Sunt câteva motive care au stat la baza acestei decizii, dar astăzi mă voi opri doar la câteva dintre ele, principiale. În primul rând a fost reacţia multor timişoreni care mi-au spus că nu au o alternativă la actuala administraţie. Una din afara lozincilor, dar dinăuntrul oraşului şi al cunoaşterii lui. În 2012, când am prezentat timişorenilor platforma pentru care candidam, am vorbit de proiectele europene ce urmau să fie implementate. Nu puteam vinde iluzii, ci trebuia să spun exact ceea ce urma să se facă. Exact ceea ce se depusese la finanţare şi se semnase deja: Pasajul Michelangelo, Pietonizarea Centrului istoric, etc. La fel acum, în 2020, vin şi spun că Timişoara are o strategie de dezvoltare economico- socială. Are un concept de dezvoltare numit Viision-2030. Toate aceste strategii şi concepte există deja. Au fost concepute în parteneriat, de peste 185 de specialişti, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, universităţilor, ai altor instituţii, agenţilor economici, patronatului şi sindicatelor, asociaţiilor profesionale, cultelor şi organizaţiilor neguvernamentale, de alte institutii de prestigiu din Europa. Nu trebuie decât să ne ţinem de ele şi să le implementăm. Fară a mai perturba drumul lor spre realitate şi realizare cu lozinci şi vânzări de iluzii electorale. Şi acum vine celalalt argument. Argumentul că, personal, m-am săturat de experienţele şi experimentele care se fac pe seama oraşului şi a vietii locuitorilor ei. M-am săturat să văd cum războiul românilor contra românilor, semănat de politica nevolnică de la nivel central a fost transferat în plan local. Cu costuri nebănuit de mari. M-am săturat să văd proiecte blocate sau abandonate doar fiindcă nu dau unora cu plus politic. M-am săturat să tot aud cum <cine nu e cu mine e împotriva mea>. Şi m-am săturat să văd cum sloganul de mai înainte caută să fie înlocuit cu <cine nu e cu noi e împotriva noastră>”, şi-a argumentat Adrian Orza hotărârea de a candida pentru funcţia de primar al Timişoarei.

Orza şi-a propus să aplice dictonul ,,fapte nu vorbe”, atunci când vine vorba de administraţia oraşului şi lansează săgeţi către actualul primar. Acesta spune că problemele adevărate ale Timişoarei au nevoie de o rezolvare promtă şi simplă, fără extravaganţe, lozinci şi doctrine.

,,Timişoara nu îşi mai poate permite să nu adune laolaltă toate energiile ei creatoare şi inovative. Toate ideile bune de oriunde ar veni ele. M-am săturat de oameni orchestră sau de dirijori providenţiali. Străzile nu se vor mătura cu lozinci, iar parcurile nu se vor îngriji cu doctrine politice. Autobuzele nu au nevoie de viziuni personale extravagante ca să ajungă în staţii. Iar traficul nu se va fluidiza citind texte bine scrise de alţii în laboratoare şi postate pe reţele de socializare. Cunosc oameni în toate partidele. Am amici în PNL, în PSD, în UDMR sau PMP şi ProRomania. Am cunoștințe în PLUS sau în USR. E însă această lume conflictuala care s-a transferat de la Centru, cu etichete și lozinci. Cu ură și neînțelegere, care fac complicată colaborarea cinstită şi de bună credinţă. Dar toate aceste tare politice nu ajută cu nimic orasul! El are nevoie de un simplu pact. De înţelegere şi colaborare. De comunicare. De respect.
Exact asta propun tuturor celor care gândesc în favoarea orașului. Indiferent din ce zonă politică vin. Mă interesează mai puţin asta. Contează pentru mine doar cum se raportează fiecare la soluţiile pentru ca Timişoara să redevină oraşul cu care să ne mândrim. Orașul NOSTRU! TIMIŞOARA! Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”,
arată Adrian Orza într-o posatre pe Facebook.

Sursa foto: Opinia Timişoarei

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/