Consilierii locali din Caransebeș țin sub lupă Transal Urbis!

Aleșii locali din municipiul de pe Timiș și Sebeș au fost darnici în preajma Sfintelor Sărbători Pascale și au aprobat mărirea capitalului social al societății Transal Urbis cu aproape un milion de lei.

Administratorul societății Mihai Minea a explicat consilierilor pe ce se duc banii, iar liderul grupului PNL, Alin Purdescu, a venit cu amendamentul ca banii să fie cheltuiți doar pe datorii și nicidecum și pe salarii cum se specifica în referatul justificativ, astfel că proiectul de hotărâre a fost aprobat de consilierii locali.

Această sumă de 950.000 de lei acoperă foarte puțin din datoriile de peste 4 milioane de lei, dar am făcut acest lucru pentru că din discuția de data trecută am înțeles că acționarul, Consiliu Local e dispus să facă acest ajutor iar suma cealaltă până la 4.000.750 de lei ne-o asumăm ca și societate. Am făcut eșalonările de rigoare și din munca care o prestăm în continuare vom acoperi acele datori până vom ajunge la linia de plutire. Într-adevăr pentru acești 950.000 de lei o să primiți o evidență foarte clară așa cum au fost cheltuite, cu facturile pe care le-am plătit și mai avem de plătit acelor societăți la care am transportat, am depozitat și cu care am transportat gunoiul. Vreau să vă încredințez că acești bani pentru asta vor fi folosiți, nu avem altă variantă, adică e nevoie să scăpăm de acel depozit, să scăpăm de amenzile care ni s-au promis, să scăpăm de toate cele.”, a menționat Mihai Minea, care a mai adăugat că nu se duc pe salarii acești bani și că nu știe cum s-a strecurat această greșeală în raportul justificativ.

Administratorul societății Transal Urbis a mai specificat că în aprilie s-a reușit eliminarea în proporție de 90% a acelui depozit necontrolat din cartierul Pipirig, la fosta Gara Mică.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În fiecare lună pe parcursul anului trecut Transal Urbis înregistra o pierdere de 123.000 de lei pe lună. În luna ianuarie în care încă nu începusem cu noua conducere am avut 12.000 de lei, în februarie am avut plus. În luna martie este un minus de 275.000 de lei care se regăsesc, de fapt în plata facturilor către firmele cu care am eliminat acel depozit, o să vedeți facturile și o să vedeți că ajungem la valoarea specificată de mine. O să plătim acele penalități către Eco Bauer eșalonat – 100.000 de lei pe lună, datoria către ANAF este eșalonată pe 5 ani, avem de plătit 50.000 de lei în fiecare lună, pe lângă accesoriile curente.  Deci o să vedeți că acești 950.000 de lei sunt sub necesarul acestor penalități.”, a mai spus administratorul societății.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/