Noi locuri de parcare în cartierul reșițean Lunca Bârzavei

Fiind aproape gata parcarea de pe Strada Țarcului, angajații Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului lucrează de câteva zile la amenajarea altor două parcări în Microraionul IV din Reșița și care, conform graficului, ar trebui finalizate până la sfârșitul lunii mai.

Cu utilajele din dotare, angajații primăriei au început deja pregătirea terenului pe Aleea Stânișoarei și Strada Făgărașului, cele două zone unde în perioada imediat următoare se vor amenaja două parcări. După finalizarea parcării de pe Aleea Stânișoarei, vor fi demarate lucrări similare și pe Aleea Zarandului. „Facem trei parcări în această zonă. Una pe Țarcului, care e aproape gata, una pe Zarandului și o alta pe Stânișoarei. Motivul acestor investiții este relocarea mașinilor de pe Făgărașului, pentru că pe această stradă urmează să facem dublu sens. Într-o primă fază, vor avea prioritate cetățenii care au locurile deja concesionate în zonă. În paralel cu lucrările de pe Aleea Stânișoarei, le-am demarat și pe cele de pe Strada Făgărașului. Aici facem o altă parcare, cum se urcă la Cimitirul Nr. 8, pe stânga. Erau acolo niște grădini insalubre, ridicate pe domeniul public abuziv, fără documente și pe care tocmai le-am ras și am igienizat zona. După ce vom încheia pe Stânișoarei, ne vom apuca de treabă și pe Aleea Zarandului.”, a explicat pentru Express de Banat Daniel Călin, directorul Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Costurile investiției sunt de aproximativ 200.000 de lei și sunt suportate din bugetul local. Dacă ploile ne vor ocoli în perioada următoare, la sfârșitul lunii mai toate aceste lucrări se vor încheia. „Estimăm ca la final să avem în jur de 110 locuri de parcare, fără a lua în calcul și parcarea de la Cimitirul Nr. 8, pentru că acolo vom vedea cum o să o organizăm. Cred eu că vor mai intra și acolo undeva pe la 30-35 de locuri. Costurile lucrării sunt bugetate undeva la 200.000 de lei. Vor fi parcări înierbate, vom asfalta în anumite zone, vom face alei și căi de acces. Vom planta și arbori pentru umbră, și vom aduce mobilier urban, bănci și coșuri de gunoi. Până la sfârșitul lunii mai vom fi gata, dacă nu ne încurcă ploile!”, a mai precizat Daniel Călin.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/