Aleşii judeţeni au aprobat la cel mai recent plen, bugetul Caraş-Severinului pentru anul 2012. Preşedintele Consiliului Judeţean spune că suma este comparabilă cu cea de anul trecut şi se ridică la 190 de milioane de lei.
Preşedintele forului judeţean, Sorin Frunzăverde spune că instituţiile publice trebuie să îşi construiască bugetul, în special, pe banii câştigaţi din proiectele europene. În acest fel, ajung în Caraş-Severin sume fabuloase, de sute de milioane de lei.
„Bugetul pentru anul acesta este de 190 de milioane de lei, comparabil cu 2011, dar alte 400 de milioane vin din programe europene. Consiliul Judeţean este o instituţie publică, astfel că se finanţează din fondurile Uniununii Europene”, spune liderul Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde.
Ca să aibă bani să confinanţeze aceste proiecte, care îmbunătăţesc infrastructura şi nu numai, aleşii judeţeni au aprobat şi contractarea unui împrumut. Acesta se ridică la 100 de milioane de lei, iar banii se vor folosi pentru completarea sumelor aduse în Caraş-Severin în urma programelor europene.
Sunt timisorean, dar am tot respectul pentru o astfel de conducere. Carasul e un judet mic si totusi a reusit sa fie pe locul intai la proiecte pe tara. Am putea toti sa facem acelasi lucru si ar intra sume importante de bani europeni in Romania. Cel mai important este ca acesti bani ar intra direct in economie pe investitii si nu pe cheltuieli. Jos palaria Radu