Consilierii județeni au hotărât! Terenul pe care se află Stadionul „Dan Păltinişanu” a fost predat CNI. Disputa pe tema sălii polivalente continuă!

Consilierii judeţeni din Timiş au aprobat proiectul de hotărâre prin care terenul pe care se află Stadionul „Dan Păltinişanu” să fie predat Companiei Naționale de Investiții. Valoarea investiției pentru construirea stadionului se ridică la 50 de milioane de euro.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin CNI, nu doar că va intra în posesia amplasamentului teren, ci va asigura condiţiile necesare în vederea executării obiectivului de investiţii „Construire Stadion cu capacitate de 30.000 locuri, municipiul Timișoara, județul Timiș”.

„Este demersul pe care l-am făcut de ceva timp, am clarificat şi situaţia patrimonială. Am înaintat în cadrul acestui proiect terenul spre Compania Naţională de Investiţii. Bineînţeles că mai sunt paşi de făcut, Consiliul Judeţean demarând documentaţia pentru demolare, CNI demarând documentaţia pentru construcţie. La momentul realizării studiului de fezabilitate către companie, aşteptăm Hotărârea de Guvern care va avea două puncte importante: să se aprobe studiul de fezabilitate cu indicatorii tehnico-economici şi să se aprobe demolarea bazei sportive. Conform legii, trebuie să obţinem Hotărâre de Guvern pentru demolarea bazei sportive şi construcţia unei noi baze sportive”, a explicat Călin Dobra.

Fostul preşedinte al CJ Timiş, Titu Bojin, a propus un posibil parteneriat între Consiliul Judeţean şi Primăria Timişoara, prin care aleşii să contribuie cu bani pentru realizarea stadionului.

„Eu vin cu propunerea ca studiul de fezabilitate şi documentaţia pentru demolarea stadionului, care trebuie aprobată prin Hotărâre de Guvern, pentru ca să meargă mai repede şi fără prea multe tărăgănări din partea altor instituţii, să o putem face direct, cu posibilitatea de a preda apoi către CNI pentru realizarea în totalitate sau pentru a putea atrage nişte fonduri din partea Guvernului pentru realizarea stadionului. Nu cred că în această situaţie nu ar intra şi Primăria Timişoara, poate chiar un parteneriat pentru stadion și pentru sala polivalentă, ambele sunt necesare la ora actuală în Timişoara şi în judeţul Timiş. Sunt convins că nu mai reușim în acest mandat să discutăm despre realizarea lor, dar cel puțin demararea studiului de fezabilitate și proiectarea celor două mari obiective într-o alianță comună ne dă garanția că ele vor fi realizate totuşi în doi, trei ani”, a spus Titu Bojin.

Călin Dobra, actualul preşedinte CJ Timiş, a venit cu un răspuns.

„Venim cu această propunere (n.r. de predare a amplasamentului) în urma discuțiilor avute cu CNI și asumarea de către Guvern a realizării acestor investiții”, a spus Călin Dobra.

Noul stadion va fi construit pe actualul amplasament, după demolarea celui vechi. În ceea ce privește sala polivalentă, locația nu este clară. Dacă președintele CJ Timiș preferă ca aceasta să fie amplasată în comuna Giroc, primarul orașului dorește ca amplasarea sălii polivalente să fie în Timișoara, astfel că disputa dintre cei din administrație continuă.

„Eu cred că din nou primarul municipiului Timișoara crede că poate să păcălească cetățenii așa cum face pe Facebook când joacă fotbal. La final spune că a dat 11 goluri și după aceea nu spune că de fapt ceilalți adversari s-au dat la o parte ca să dea 11 goluri. Cam așa a făcut și în ședința de consiliu, pentru că sunt multe aspecte pe care încă nu are tăria să le recunoască. Unu la mână, CNI a solicit 54.000 mp să punem la dispoziție pentru o astfel de investiție – sală polivalentă. Primăria Timișoara, prin ședința de luni, a pus la dispoziție 50.000 mp. În primul rând, nu a respectat o primă solicitare a CNI. Mai mult decât atât, această suprafață nu este un singur top. Sunt două parcele care nu sunt lipite, să zici că poți să faci o unificare, sunt dezlipite, sunt străbătute de un drum. Deci nu o să se poată să fie unificate niciodată. Mai mult, continui să vedeți cum ajung la 11 goluri. Pe terenul respectiv pe care l-a pus la dispoziție, de aproximativ 46.000 mp, există o bază sportivă. Însă Primăria Timișoara, în Hotărârea de Consiliu Local, dă terenul liber de sarcini. Deci nu recunoaște că există bază sportivă, teren sintetic, nocturnă, tribune, vestiare și ce mai e acolo”, a precizat Călin Dobra.

Vă reamintim că atât viitorul stadion, cât și sala polivalentă vor fi realizate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții. Pentru realizarea celor două obiective, Guvernul va trebui să aloce 90 de milioane de euro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/