Consilierii de Timiș vor stabili prețul corect pentru ieșirea CJT din societatea Schilift

semenic

Consilierii județeni au decis: sunt de acord ca CJ Timiș să vândă partea pe care o deține în cadrul societății Schilift, dar vor să stabilească prețul oportun, astfel încât să se susțină și toate investițiile făcute în ultimii aproximativ 15 ani acolo, de când administrația a intrat în parteneriat. 

Discuțiile în Timiș cu privire la vânzarea acțiunilor deținute de CJT la Schilift au demarat în luna martie, atunci când Executivul CJT a venit în fața consilierilor cu un proiect de hotărâre pentru vânzarea părților sociale pe care le deține la Schilift către Consiliul Local Reșița. La acea dată, aleșii nu au fost convinși cu privire la oportunitatea inițierii unui astfel de demers, așa că Executivul a retras proiectul de pe ordinea de zi.

Între timp, o comisie a stabilit că vânzarea e oportună, dar trebuie stabilit prețul corect. În viitorul plen ordinar, aleșii județeni vor aproba comisia care va stabili prețul minim de vânzare a pachetului de părți sociale și va derula toate procedurile în acest sens.

„Comisia (…) are ca obiectiv principal asigurarea unui cadru adecvat derulării procedurii de vânzare a participației deținute de județul Timiș la societatea Schilift SRL, în vederea obținerii unui preț pe pachetul de părți sociale care să acopere investiția inițială făcută și să reflecte în mod corespunzător valoarea de piață actuală a societății, fără a afecta proiectul de dezvoltare a zonei turistice Semenic, inițiat de către Primăria Municipiului Reșița. Pentru determinarea prețului minim de vânzare a pachetului de părți sociale, Comisia poate solicita aparatului de specialitate al CJT efectuarea demersurilor legale necesare în vederea întocmirii unui nou raport de evaluare a societății, menționând în mod expres, în contractul care va fi încheiat cu prestatorul, toate metodele de evaluare agreate în baza statutului și normativelor ANEVAR existente și practica din domeniu.”, se arată în documentele justificative ale proiectului de hotărâre.

Comisia își va începe activitatea în momentul numirii tuturor membrilor și va funcționa până când se vor vinde părțile sociale deținute de județ, prin CJT, la societatea Schilift sau până când plenul CJT va decide desființarea acesteia.

SC Schilift are, la această dată, trei acționari: consiliile județene din Caraș-Severin și Timiș și Consiliul Local Văliug. CJT deține aproape 29% din numărul total al părților sociale. Societatea are în patrimoniu o suprafață de teren de aproape 60 de mii de metri pătrați pe care este amenajată pista de schi „Slalom uriaș”. La finalul anului trecut, consilierii locali din Reșița au adoptat o hotărâre pentru achiziționarea pachetului de acțiuni deținut de CJT.

Foto: arhivă

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/