Conflict de interese în Consiliul Județean Caraș-Severin?

Cornel Galescu, unul dintre consilierii județeni la data ședinței ordinare din luna noiembrie, a ridicat mâna atunci când s-a supus votului noua organigramă a instituției, deși ocupa deja una dintre funcțiile puse în discuție. La ședința de vineri, 18 decembrie, s-a pus problema unui conflict de interese în privința gestului său.

În ședința de astăzi a Consiliului Județean Caraș-Severin s-a supus votului un referat constatator privind încetarea de drept a mandatului de consilier județean al lui Cornel Galescu. Această demisie se impune în condițiile în care Galescu ocupă funcția de director la cabinetul președintelui, o incompatibilitate cu postura de consilier județean.

Flavius Nedelcea, liderul Grupului Pro România, a ridicat problema că Galescu ar fi comis o ilegalitate în ședința din 27 noiembrie. „În data de 7 decembrie, domnul Galescu și-a dat demisia. Așa reiese din referatul constatator. Termenul până la care poate depune demisia este 10.12.2020, așa scrie aici. Angajarea pe actuala funcție a domnului Coco Galescu a fost făcută pe data de 24.11. Domnul Galescu a votat organigrama, în care la punctul II și-a votat postul, el fiind deja angajat? Are dreptul de 15 zile să își dea demisia, dar legalitatea să-și voteze organigrama? A votat o organigramă din care dânsul face parte, el trebuia să se abțină. (…) Poate cineva face vreo plângere, îl băgați cu lațul la gât, așa?”, a întrebat consilierul județean.

„Nu este o problemă pentru noi, cei de aici. Într-adevăr, dacă va fi o problemă, va fi pentru dumnealui, pentru că nu s-a abținut de la vot.”, a completat Gabriela Stuparu (PSD).

„Funcționează Agenția Națională de Integritate, nu facem nicicare parte din această Agenție, dar…”, a spus și Ionuț Popovici (PMP).

Pe lângă un eventual conflict de interese, s-a pus problema unui alt aspect: proiectul de hotărâre a trecut cu 16 voturi, adică la limită. Prin abținerea lui Cornel Galescu, organigrama nu ar fi întrunit numărul suficient de voturi.

„Haideți să facem treabă, să mergem înainte. Chiar așa o problemă mare este?!”, a întrebat Romeo Dunca, punând punct discuțiilor legate de Cornel Galescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/