Conferința donorilor – oportunităților de finanțare a activităților societății civile rome din România

intalnire nevo parudimos (3)

Asociația Nevo Parudimos a organizat, în 30 iunie, la București, Conferința donorilor – oportunităților de finanțare a activităților societății civile rome din România. Evenimentul a avut ca scop discutarea oportunităților de finanțare existente, viitoare pentru societatea civilă romă din România.

În cadrul întâlnirii au luat cuvântul Iulian Paraschiv, președintele Agenției Naționale pentru Romi, care a prezentat cadrul actual în domeniul incluziunii romilor cuprins în Strategia Națională de Îmbunătățire a Situației Romilor 2022 – 2027.

De asemenea, Cătălin Manea, deputat în Parlamentul României, a adus în discuție rolul reprezentării romilor în Parlamentul României în accelerarea procesului de incluziune a acestei minorități. Au mai luat cuvântul Daniel Grebeldinger, director executiv al Asociației Nevo Parudimos, Florin Manole, secretar de stat în Guvernul României, Marian Daragiu, subsecretar de stat în Ministerul Educației Naționale.

intalnire nevo parudimos (1)

Pe agenda întâlnirii au fost incluse și discuții cu privire la rolul Fondurilor Europene în dezvoltarea comunităților din mediul rural/importanța parteneriatelor cu societatea civilă de la nivel local, în contextul PNRR-ului, discuții moderate de Cecilia Văduva, Secretar General Adjunct Coordonator PNCR, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

S-a trecut în revistă și rolul Direcției de Relații Interetnice în promovarea dialogului intercultural și dezvoltarea instituțiilor care să promoveze cultura, valorile și identitatea etniei rome, rolul fondurilor norvegiene în procesul de accelerare a măsurilor din SNIR, precum și exemple de finanțări viitoare pentru dezvoltare rurală și incluziunea romilor din mediul rural.

Au mai luat cuvântul Eniko Lacziko, secretar de stat – Direcția de Relații Interetnice, Mihaela Peter, Fondul Român de Dezvolare Socială (FRDS) și Alexandru Potor. La întâlnire a participat online și Alexandrul Rafila, ministrul Sănătății.

Acest eveniment a fost organizat în cadrul proiectului „New solutions to old problems – exchange of new type of approaches in the field of Roma integration” finanțat de Iceland, Liechtenstein and Norway through the EEA and Norway Grants Fund for Regional Cooperation (Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Fondul de granturi SEE și Norvegia pentru Cooperare Regională).

intalnire nevo parudimos (2)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/