Se restrânge activitatea la UCMR

În momentul de față, uzina reșițeană are puncte de lucru în foarte multe locații din Reșița, ceea ce înseamnă costuri mari și bani aruncați pe utilități. Prin urmare, conducerea UCMR vine cu o propunere de restrângere a suprafeței pe care muncitorii își desfășoară activitatea. Asta presupune însă un efort financiar de ordinul zecilor de milioane de euro.

UCMR este supusă la costuri uriașe, din cauză că uzina deține foarte multe proprietăți, care se întind pe o suprafață mare de teren. Deși angajații sunt cu mulți mai puțini decât înainte de 1989, în multe dintre hale se lucrează cu câțiva oameni. Indiferent de numărul angajaților însă, cheltuielile sunt mari. Prin urmare, cei care conduc uzina au ajuns la concluzia că trebuie să ia o decizie în acest sens și să restrângă activitatea.

Societatea se întinde pe aproape 100 de hectare. Capacitatea trebuie comasată. Locația am identificat-o la Câlnicel, acolo unde încercăm să concentrăm toată activitatea UCMR, care aduce profit”, a declarat reprezentantul administratorului judiciar, Remus Borza. Acțiunea ar fi urmată de reducerea costurilor și creșterea profitului, întrucât banii nu ar mai fi aruncați la întâmplare, pe plata curentului sau apei.

Efortul de concentrare al activității însă, înseamnă în bani circa 60 de milioane de euro, sumă de care UCMR nu dispune în momentul de față.

 

Comments

  1. Mircea says:

    Asta inseamna ca UCMR-ul va deveni o sectie in Calnicel si se va renunta la partea de sus a uzinei ?

  2. naspa says:

    Se pare ca se apropie tot mai mult de Renk si pana la urma se ajunge la ce s-a vorbit, adica la unificarea UCMR cu RRR si HYE si se demonstreaza ca totul a fost doar o mascarada.
    Ce se intampla cu cladirile UCMR din partea de sus a orasului, si nu ma refer la buncar?
    Este suficient fier in UCMR-ul de sus ca sa poata asigura operatiunea de mutare la Calnicel ca alfel ei nu stiu sa rezolve problemele, doar prind distrugere.
    Asteptam cu interes sa vedem cat de inteligenti sunt si de data asta cei care hotarasc soarta locuitorilor Resitei.
    Cred ca din nou asistam la “manevre” care doar pentru scurt timp pot rezolva problemele, dar pe termen lung nu se vede nicio strategie.in folosul angajatilor si al familiilor acestora.
    Daca exista “factori de decizie” cu bun simt si cu frica de Dumnezeu ar fi bine sa se gandesca cum sa reangajeze personal nu doar sa distruga si sa aduca avantaje pentru un numar restrans de persoane care oricum au viitorul asigurat atat al lor cat si al stranepotilor lor.

  3. eu says:

    nu toate sectiile vor fi mutate la Calnicel. Mecanica Grea si Navalele vor ramane pe platforma ABC

  4. Ehrmann says:

    Care a fost miza INTINDERII?? Ăi cu INTERESE AU DIVIZAT, AU “LUAT”, au mai dispărut din PEISAJ, SE MAI ARATĂ UNUL CARE “FACE” SĂRBĂTOARE ÎN 16 SEPTEMBRIE dar NIMENI NU-L IA DE GÂT, etc… etc…
    DE TRAS NU TRAG EI, EI DOAR “MĂTURĂ” CU PERSONALUL, RESTUL SE “REDISTRIBUIE” ŞI TOT AŞA TRAG MÂŢA DE COADĂ…
    Mai doriiţi şi ALTE AMĂNUNTE???

  5. Ani says:

    pai sew muta si directiunea lboratoarele cadrele?

  6. serban says:

    Mascarada este ce ne scrie Oana. A fost mare valva cu destainuirile lui Borza cu cei care au pradat UCMR-ul si acum ce ni se arata. Transformarea datoriilor in actiuni a propus-o Chebutiu, vezi aici:
    http://www.caon.ro/stiri/caras/articol/ramanem-sau-plecam-toti/cn/news-20100513-08115024
    Mutarea fabrici la Calnicel a fost demarata tot de Chebutiu in 2009 cand in sedintele cu sindicatele s-a hotarat desfintat depozitul dintre hale si s-au facut sapaturi sa se construiasca hala unde sa se mute Sectia Diesel si Mecanica Grea la Calnicel. Asa ca de ce am mai strigat hotii când lucram pe contractele lor din 2008 si pe ideile pe care le-au facut publice in presa. Sindicatele stiu cate drumuri s-au facut la Bucurescti pentru a transforma datoriile istorice in actiuni si ce sa vezi trebuie sa vina un avocat ca sa ne spuna ca aia au avut idei bune. Noi asteptam sa vedem când ne spune Borza si ca in Mociur ar trebuie sa se faca zona verde cu ANL-uri pentru Resita ca atunci chiar ca este de mirul lumii, dupa ce a citit prin documente ce s-a propus in sedintele de la UCMR vine el sa ne dea solutii. Eu nu inteleg decat ca o suma de asa zisi jurnalisti cauta sa invrajbeasca oamenii. Si mai inteleg ca la conferinta de presa publicate de caon a fost si Oana dar a uitata sa ne aminteasaca acest lucru pentru ca atunci era la alt ziar nu la asta condus de SABO.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/