Conducerea Poliției Locale, pe făraș! Primarul Buciu – total nemulțumit de activitatea polițiștilor din subordine

politist local

Conducerea Poliției Locale a intrat din nou sub lupa primarului, dar de această dată acuzatorul este Claudiu Buciu, care însă repetă în mare măsură lucrurile pe care și fostul primar le spunea despre acest serviciu.

Primarul Claudiu Buciu este nemulțumit de activitatea polițiștilor lugojeni și mai ales de felul cum acționează aceștia pe teren sau în cazul unor controale tematice.

Prieteni cu contravenienții

Printre cele mai dure acuze lansate de șeful administrației lugojene este și cea privind posibile relații de prietenie între polițiștii locali și persoanele controlate.

„Sunt la fel de nemulțumit ca și lugojenii de activitatea Poliției Locale. De aceea o să iau în considerare schimbarea conducerii, în cel mai scurt timp. Eu sunt de bună credință și am analizat toate nemulțumirile celor de la Poliția Locală, dar, din punctul meu de vedere, lucrurile nu stau chiar așa. Și dacă nu ai oameni, cei pe care îi ai trebuie folosiți. Dar ei au o relație de prietenie cu contravenienții. Dacă noi solicităm controale tematice pe anumite chestiuni și ei se duc la cei vizați, îi anunță înainte că o să vină în control și spun că i-a trimis primarul. Ori primarul încearcă să respecte și să aplice o lege! Atât! În multe cazuri, sunt relații mai vechi între ei și cei care încalcă diverse regulamente locale. Ei nu pot să depășească, probabil, relațiile de prietenie, dar asta nu ne interesează pe noi”, a spus primarul Claudiu Buciu.

O altă problemă semnalată de primar se leagă de gunoaiele aruncate în oraș sau de mobilierul urban distrus. „Ați văzut, în continuare se aruncă gunoaie în multe părți ale orașului, în mod necontrolat. Pe mal au aruncat băncile și coșurile de gunoi peste diguri, iar ei nu au identificat pe nimeni, deși sunt și camere video în oraș. Degeaba! Sunt unele detalii destul de neplăcute pe care nu aș vrea să le discut, dar sunt foarte nemulțumit. În alte localități, Poliția Locală își face datoria și este luată în seamă de cetățeni. La noi, toată lumea râde de Poliția Locală! Toți îi iau peste picior! Ei sunt foarte bine plătiți, au echipamente, au normă de hrană, acum le luăm și mașini pentru patrulare, dar rezultatul e spre zero, dacă ne uităm câte sancțiuni dau sau cum discută cu cetățenii. Există și colegi care își fac treaba la Poliția Locală, dar modul de funcționare e defectuos. Nu sunt pus pe tăiat capete, dar Poliția Locală chiar funcționează foarte prost”, a mai spus primarul Claudiu Buciu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Nu comentează relațiile de serviciu

Șeful Poliției Locale, Florin Dumitru, nu a dorit să comenteze acuzele primarului Claudiu Buciu, precizând însă că nici el nu este pe deplin mulțumit de activitatea serviciului pe care îl conduce. „Nu pot să comentez relațiile de muncă și nici nu doresc să o fac. E normal ca domnul primar să fie nemulțumit, nici eu nu sunt pe deplin mulțumit de cum merg lucrurile, dar noi vrem să ne facem treaba cât mai bine”, a spus Dumitru.

Actualul șef al Poliției Locale, Florin Dumitru, cel care pare vizat de acuzele venite dinspre Primăria Lugoj, a mai fost amenințat cu demiterea în numeroase rânduri și de fostul primar, însă de fiecare dată a reușit să scape.

Organigrama Poliției Locale Lugoj va fi schimbată în luna februarie, iar atunci se au în vedere chiar și modificări ale structurii de conducere.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/