Aproape 1.000 de noi locuri de parcare la Reșița! Unde și când vom avea parte de ele?

parcare centru

Administrația reșițeană intenționează să acceseze fonduri europene pentru amenajarea a două parcări în municipiu, una dintre ele în zona centrală, iar cea de-a doua – la ieșirea din oraș, pe drumul care duce spre Semenic.

Primarul Ioan Popa nu a renunțat la ideea de a mări capacitatea locurilor de parcare la Reșița, în contextul în care orașul nu stă tocmai bine la acest capitol, iar numărul autoturismelor este în creștere de la un an la altul. Recent, edilul a declarat că se lucrează deja în această direcție, fiind identificate și cele două zone pe care municipalitatea intenționează să ridice două parcări, cu o capacitate fiecare de aproape 500 de locuri.

„Avem o parcare proiectată deja de o firmă din Oradea, o firmă care a făcut și trei parcări multietajate acolo. O parcare este de circa 500 de locuri și va veni între clădirea BCR și Diamant, iar o alta – de circa 450 de locuri și este în zona Stavila, pe acel teren de 8,5 ha pe care l-am luat de la societatea TMK, la bifurcația între drumul de Secu și drumul de Văliug, pentru că dorim să oprim mașinile individuale la Reșița, cu excepția celor care au cazări prenotate în zona alpină și să-i transportăm din Reșița spre zona de îmbarcare telegondolă cu autobuze electrice, astfel încât să fim mult mai prietenoși cu mediul și să nu generăm dioxid de carbon.”, a explicat primarul Ioan Popa.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Dacă pentru parcarea din zona Stavila s-a identificat deja și o sursă de finanțare, pentru cea din centrul Reșiței încă se caută soluții. Costurile se cifrează între trei și cinci milioane de euro.

„Parcările sunt undeva între trei și cinci milioane de euro. Cea din Stavila va putea fi finanțată cu siguranță pe proiecte europene. Rămâne de văzut dacă și parcarea din centrul Reșiței o putem introduce pe finanțare europeană sau o vom face din alte surse.”, a subliniat Popa.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/