Conducerea interimară a PNL Timiș amână luarea unei decizii cu privire la persoana potrivită să fie în fruntea organizației liberalilor din Timișoara. Alin Nica încă se gândește dacă ar trebui să se păstreze formula anterioară din partid, în care Dan Diaconu ocupa concomitent funcția de lider al PNL Timișoara și poziția de viceprimar.
Proaspătul interimar de la județ spune că nu cunoaște organizația PNL de Timișoara, acesta fiind motivul principal pentru care își mai acordă un răgaz înainte de a decide calea de urmat.
„Amânăm decizia pe săptămâna viitoare. Până atunci voi veni cu o propunere de președinte interimar și de birou politic interimar la Timișoara. Eu nu cunosc organizația Timișoara și am dorit, ca să iau o decizie fundamentată corect, să mă consult cu mai mulți membri din organizație și să văd cine s-a implicat în alegeri, cine nu, cine își dorește să se implice în viitor, cine are potențial de creștere, cum putem să revitalizăm organizația de Timișoara după acest eșec major și să revenim pe creștere din punct de vedere politic”, a declarat Alin Nica.
Nica are în minte mai multe persoane care ar putea ocupa funcția de președinte PNL Timișoara.
CITEȘTE ȘI: Încă o demisie în rândul liberalilor. Dan Diaconu renunță la șefia PNL Timișoara
„Am în vedere să fie un om cu notorietate, un om care să aducă un plus organizației, un om care să aibă experiența administrativă sau să o poată dobândi. Mă gândesc între persoana pe care o voi propune ca viceprimar, dacă să ocupe și funcția de președinte de organizație sau nu. Dacă ar fi diferiți, ar fi doi poli de putere care nu știu dacă ar fi suficient de coezivi. Avantajele ar fi că ar putea să mobilizeze mai mulți membri în jurul lor și în perspectiva alegerilor parlamentare să avem o echipă mult lărgită”, a explicat Nica.
O decizie trebuie luată până în 15 octombrie, data până la care trebuie stabilită și componența biroului politic interimar al organizației. Tot până atunci trebuie întocmită și lista finală cu candidații pentru alegerile parlamentare.
Liberalii din Timiș țintesc doi senatori și patru deputați, având la bază votul politic de la alegerile locale.