FOTO. Conducere nouă la județ. Începe reorganizarea la Instituția Prefectului!

La Palatul Administrativ a avut loc astăzi învestirea pe funcție a noului prefect de Caraș-Severin, Nicolae Ciobanu, dar și a subprefectului Sebastian Purec, până mai ieri director la Agenția pentru Protecția Mediului.

Ceremonia de învestire a avut loc în prezența chestorului Floare Oprea, secretar de stat în cadrul Ministerului Administrației și Internelor. Evenimentul nu a durat extrem de mult, cei doi reprezentanți ai Guvernului în teritoriu exprimându-se scurt și la obiect. Aceștia au fost detașați pe funcție temporar, prin ordinul premierului Victor Ponta.

Potrivit noului prefect, Nicolae Ciobanu, perioada care urmează va fi una extrem de dificilă pentru el, chiar dacă până recent a ocupat funcția de subprefect a județului Caraș-Severin. Prioritățile îi sunt legate de eficientizarea instituției pe care o conduce, de o reorganizare internă în spiritul unei mai bune colaborări cu exteriorul, iar ceea ce a subliniat acesta în discursul său de după învestire a fost că politica va fi lăsată la o parte într-o instituție al cărei rol e să reprezinte interesele tuturor cetățenilor.

,,Sunt foarte multe situații în care și în Instituția Prefectului în ceea ce privește și colaborarea, și comunicarea cu ceilalți parteneri ai noștri sunt sincope (…) Va fi pentru mine o perioadă foarte grea, având în vedere că va trebui să fac o reoganizare prin redistribuire în interiorul insituției, întrucât consider că trebuie să facem performanță, în așa fel încât toți cei care au avut încredere în noi și cei pe care îi reprezentăm să fie mulțumiți de serviciile pe care Prefectura le va presta. Această reorganizare internă  presupune o reoganizare în interiorul instituției și o repartizare exactă și concretă pentru fiecare angajat și aș vrea ca fiecare din subordonații mei să înțeleagă că suntem la dispoziția celor care ne sunt parteneri și de fiecare dată trebuie să facem un pas în plus în ceea ce privește colaborarea și comunicarea cu aceștia”, a declarat astăzi Nicolae Ciobanu, noul prefect de Caraș-Severin.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651452317481″]

Acesta și-a mai planificat să îmbunătățească colaborarea cu unitățile administrativ-teritoriale și cu Consiliul Județean, dar și să eficientizeze Comisia de Fond Funciar pentru care are în plan elaborarea unui nou regulament de funcționare, în așa fel încât cererile oamenilor să fie soluționate mult mai repede.

Chestorul Florea, prezent la Reșița, l-a asigurat de tot sprijinul de la centru. ,,Vă cerem, de asemenea, să faceţi performanţă şi, în acelaşi timp, să comunicaţi transparent şi permanent cu presa, pentru ca cetăţeanul să fie informat, concret, complet şi la timp”, i-a transmis chestorul Florea Oprea noului prefect.

Comments

  1. frunzacoapta says:

    ..daca face ce a facut la mediu,atunci sa ne lase

  2. COCOS says:

    D-l Ciobanu felicitari sunteti un profesionist si sunt convins ca o sa demonstrati acest lucru.Impuneti ordinea si disciplina, aplicarea intocmai a legilor si aprecierile vor fi unanime. Mult succes!

  3. S Alex says:

    frunzacoapta …. esti si tu unul din lingaii lu primar …. ii este cumva frica de purec ca vine tare din spate si ii ia locul ???

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/