Cele mai frumoase proiecte europene derulate de școlile și liceele din Caraș-Severin au intrat în tradiționala competiție Made for Europe pentru a reprezenta județul la etapa națională.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin a organizat la debutul acestei săptămâni, la Şcoala Gimnazială Nr. 7 Reşiţa, etapa judeţeană a Concursului Naţional de produse finale ale proiectelor finanţate prin programe europene.
La concurs s-au înscris patru unităţi de învăţământ în care au fost implementate anul trecut proiecte de parteneriat multilateral Comenius sau proiecte strategice Erasmus+.
Comisia Județeană de concurs le-a evaluat. Importantă însă a fost și prezentarea celor care le-au scris și au beneficiat de ele.
Astfel, proiectul „Descoperă-ţi talentele ascunse”, al Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Oţelu Roşu, sub coordonarea prof. Cubin Alina Luciana, a obţinut menţiune.
Pe locul al treilea s-a clasat proiectul „Culorile unite ale Europei”, derulat la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Oţelu Roşu, structură a Liceului Bănăţean Oţelu Roşu, coordonat de prof. Ionuţ Olivia.
Proiectul „Poftiți la dans!”, al Şcolii Gimnaziale Nr. 2 Reşiţa, coordonat de prof. Adina Tîmpa, a obţinut premiul al II-lea.
Judeţul Caraş-Severin va fi reprezentat la etapa naţională a concursului Made For Europe de Colegiul Naţional „Mircea Eliade” Reşiţa cu proiectul „Construind astăzi cariera de mâine”, coordonat de prof. Cristina Lerch.
Elevii Răzvan Gemănaru şi Larisa Diaconeasa au convins juriul de valoarea şi importanţa produselor prezentate, constând într-un pachet educațional: cartea „Career orientation – best practices across Europe” ( „Orientarea în carieră – cele mai bune practici din Europa”) și portofoliul elevului: „Portofoliul de dezvoltare personală și de orientare în carieră”, cu acronimul PDPOC.
La finalul acţiunii, inspectorul școlar Rodica Vesa le-a înmânat participanţilor diplomele, felicitându-i pentru prestaţia din timpul competiţiei.
Concursul Naţional „Made for Europe” vizează valorizarea şi promovarea experienţelor pozitive în derularea proiectelor finanţate prin programe europene din domeniul educației și formării profesionale, stimulând creativitatea, inovaţia, spiritul de competiţie.
Concursul a fost coordonat de prof. Simona Voin, inspector şcolar pentru proiecte educaţionale în cadrul ISJ Caraş-Severin.