Reșițenii au mai mult timp pentru plata impozitelor!

Termenul s-a prelungit până pe 30 iunie, în urma unei Ordonanțe de Guvern, adoptate în regim de urgență. Deși inițial data limită a fost 31 martie, acum reșițenii mai au la dispoziție trei luni.

Sunt vizate impozitele pe clădiri, pe teren și cele pe mijloacele de transport. De asemenea, contribuabilii care achită integral, până la 30 iunie 2016, sumele la bugetul local, beneficiază de bonificaţia de 10 la sută, stabilită de Consiliul Local.

Primăria Reșița menționează că potrivit noilor prevederi legislative, persoanele fizice, care la data de 31 decembrie 2015 aveau în proprietate clădiri nerezidenţiale sau clădiri cu destinaţie mixtă, au obligaţia să depună declaraţii până pe 31 mai 2016, inclusiv.

La rândul lor, persoanele juridice au obligaţia să depună declaraţii privind clădirile pe care le deţineau în proprietate la data de 31 decembrie 2015, destinaţia şi valoarea impozabilă a acestora, până la data de 31 mai 2016.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De asemenea, potrivit administrației publice locale, persoanele fizice şi juridice, care la data de 31 decembrie 2015 deţineau mijloace de transport radiate din circulaţie conform prevederilor legale din domeniul circulaţiei pe drumurile publice, au obligaţia să depună o declaraţie în acest sens, însoţită de documente justificative, la compartimentele de specialitate ale autorităţii publice locale, până la data de 31 mai 2016 inclusiv.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/