Asociația „Adrenaline” din Anina organizează și în acest an o inedită competiție, care vine să amintească despre copilăria anilor ’80.
O nouă ediție, a III-a, a acțiunii „Căruț-line. Amintește-ți copilăria!” va avea loc în 28-30 aprilie la Anina. Regulile sunt simple: 15 cuie, patru rulmenți, două osii, o scândură, un șurub, 18 ani împliniți (ca să nu fie nevoie de un părinte în tribunal), cască de protecție și completarea formularului de concurs. În plus, tot ce mai are un participant nevoie pentru o cursă cu adrenalină sunt predispoziția spre aventură, fair-play și o bună doză de energie. Pentru cei care sunt la prima participare, se primesc și patru rulmenți.
Înscrierea se face prin trimiterea unui e-mail pe asociatiaadrenaline@gmail.com (cu nume, prenume, număr de telefon, mărime tricou și echipa) sau printr-un formular online pus la dispoziție pe www.adrenaline.ro. Tot acolo se găsesc informații privind efectuarea plății şi regulamentul. Totodată, este important de reținut că taxa de înscriere acoperă următoarele: tricou, pachet căruț și invitație la after-party. De asemenea, mare atenție: pachetul pentru construcția căruțului nu include rulmenții, aceștia urmând să fie aduși de concurenți. Diametrul maxim acceptat în concurs este de 90 mm și se pot comanda de pe www.rulmenti-piese.ro, iar în ziua concursului îi aveţi în Anina.
Programul va debuta printr-o ședință tehnică în care organizatorii vor stabili ultimele detalii. Novicilor le vor fi oferite sfaturi, iar cei cu experiență vor depăna povești cu scârțâit de roți.
Apoi concurenții vor lucra la construcția cărucioarelor noi sau la repararea celor mai vechi. Nostalgici ai copilăriei și ai căruțului cu rulmenți din România și Ungaria au deschis deja lista concurenților.
Sursă foto: Facebook Adrenaline