Formația sibiană de rock, care a împlinit peste 50 de ani de activitate, va concerta pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret Merlin Timișoara.
Riff – Acoustic Shock este evenimentul programat pentru luni, 19 februarie 2024, cu începere de la ora 19.30. Se va desfășura pe scena Teatrului Merlin din Timișoara, organizat de Asociația CULTURAL Act.
Concertul este o provocare atât pentru spectatori cât și pentru membrii grupului, care au inovat sunetul, au reorchestrat piesele, căutând culoarea și nuanțele potrivite fiecărei melodii, au creat un pachet nou, atractiv, cu accent pe melodicitatea cântecelor, dar rămânând în caracteristicile sound-ului RIFF, păstrând stilul inconfundabil prin care grupul se distinge în peisajul muzical românesc.
RIFF, formația de hard-rock și blues, face această schimbare majoră, cântând cu instrumentele acustice piesele cunoscute, într-o sonoritate nouă, demonstrând valabilitatea muzicii grupului, indiferent de forma audio în care este îmbrăcată muzica care își păstrează originalitatea, culoarea și vigoarea.
RIFF a început să cânte pe scenele din Sibiu și, mai târziu, pe cele din țară și de peste hotare, fiind astfel, una dintre cele mai longevive formații. 12 discuri editate Riff, peste 3.500 de spectacole susținute în țară, concerte în Germania, Italia, Luxemburg, Italia şi Olanda, colaborări cu mari artiști români şi cu vedete internaționale precum: Chris Norman, Ten Years After, Saragossa Band, Smokye, The Animals şi No Merci, zeci de piese scrise sunt doar o parte din acești peste 50 de ani.