Concert Phoenix la 32 de ani de la Revoluția Română, la Timișoara

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Primăria Timișoara a stabilit programul evenimentelor pe care le va organiza pentru a marca 32 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. Marșuri, depuneri de coroane, precum și concerte susținute de Mircea Baniciu și Phoenix se numără printre acțiunile pregătite.

Primăria Timișoara a pregătit un program bogat pentru a marca 32 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989. Manifestările organizate de instituție vor avea loc în perioada 15 – 20 decembrie, în mai multe locații din Timișoara.

Astfel, în ziua de 15 decembrie, începând cu ora 10.00, este prezentat blogul „Revoluția de la Timișoara – după 30 de ani”, la Universitatea de Vest. Urmează vernisajul unei expoziții cu fotografii realizate de Constantin Duma în urmă cu 32 de ani, la Casa de Cultură, la ora 15.00. Începând cu ora 17.00 se desfășoară „Marșul Libertății – Omagiu celor căzuți”, pe traseul Piața Maria – Piața Victoriei – Operă – Catedrală. De asemenea, la ora 18.00, în Piața Libertății începe un concert de colinde, susținut de Corul Avocaților și orchestra Maggiore, iar de la ora 19.00 are loc un concert de muzică de cameră, la Biserica Sfânta Ecaterina.

Ziua de 16 decembrie va fi una bogată în evenimente. Între orele 08.00 – 18.00, se desfășoară Ziua Porților Deschise la Memorialul Revoluției și este organizat un pelerinaj la monumentele eroilor timișoreni. La ora 12.00, are loc Ședința Festivă a Consiliului Local Timișoara, la Sala Capitol, iar la ora 13.30, la Opera Română, în foaier, se desfășoară vernisajul expoziției „Momente, locuri, fapte – 32 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989”. Totodată, vor fi premiați elevii participanți la concursul de istorie dedicat Revoluției. Seara, începând cu ora 17.00, în Piața Libertății este prezentat documentarul „Timișoara-Remember 1989”, iar în Piața Victoriei, la ora 18.00, se va ține un moment de reculegere și vor fi aprinse „candelele nemuririi”.

De la ora 18.15, în Piața Libertății are loc evenimentul „Folk pentru Revoluție”, fiind premiați elevii participanți la concursul de muzică folk „32 de ani de la Revoluția Română, comemorată de elevi timișoreni”, iar apoi vor susține recitaluri Robert Poka, Lia Burg și Mircea Baniciu. Tot în seara zilei de 16 decembrie, de la ora 19.00, în Sala Capitol are loc un concert vocal-simfonic „In memoriam 1989”, susținut de Filarmonica Banatul și Ansamblul vocal Voces Timisienses. Noaptea, de la ora 23.45, la Biserica Martirilor are loc Sfânta Liturghie cu priveghere.

promovare banner maxagro Muzeul TM

La Timișoara, va fi zi de doliu în 17 decembrie. În această zi, începând cu ora 10.00, are loc o slujbă de pomenire a eroilor martiri, la Catedrala Mitropolitană, la ora 10.30, vor fi depuse coroane la Monumentul Crucificării, iar la ora 12.00, este programată o slujbă de pomenire a eroilor martiri, la Biserica Martirilor. De asemenea, la ora 14.00, în Cimitirul Eroilor, are loc slujba de pomenire a eroilor martiri, cu depuneri de coroane și parastas. Totodată, la Memorialul Revoluției poate fi admirată expoziția de pictură „Portrete de eroi”, realizată de Silvia Radu.

În data de 18 decembrie, la ora 11.00, în corpul D al Bastionului Theresia are loc un simpozion organizat de Fundația Națională a Revoluției din Decembrie, iar în ziua de 20 decembrie, la ora 12.00, vor fi declanșate sirenele pentru a marca dobândirea, de către Timișoara, a statutului de oraș liber de comunism. Seara, de la ora 18.00, are loc evenimentul „Rock for Revolution”, în Piața Libertății, fiind susținute concerte de către Dincolo de Ziduri, Dragoș Moldovan și Phoenix.

De asemenea, în perioada 19 – 21 decembrie, se desfășoară pelerinajul „Pe urmele martirilor și a cenușii eroilor timișoreni”, la București și Popești-Leordeni.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/