Conacul Mocioni din Foeni, reabilitat prin granturi norvegiene. CJT vrea să îl introducă în circuitul turistic timișean

Reabilitarea Conacului Mocioni de la Foeni va intra pe finanțare europeană în luna aprilie, anunță Consiliul Județean Timiș, iar lucrările propriu-zise ar trebui să dureze trei ani, de la data demarării acestora.

Demararea procedurilor de reabilitare se datorează suplimentării fondurilor alocate programului RO-CULTURA, program finanțat prin granturi norvegiene. Este prevăzută reabilitarea, refuncționalizarea și revitalizarea conacului aflat la o distanță de 42 km de Timișoara. Proiectul va fi patronat de Michael de Styrcea, urmașul familiei Mocioni, care va acționa ca ambasador. CJT are deja documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, iar după ce va accesa finanțarea va lansa în licitație proiectul tehnic și execuția lucrării. Valoarea totală a proiectului este de aproape 12 milioane lei, iar contribuția CJ se ridică la 20%. Investiția se realizează într-un parteneriat cu  North Consulting.

„Prin această investiție, abordăm mediul rural care nu a beneficiat mereu de atenția cuvenită. Practic, completăm oferta turistică și culturală a județului, dincolo de ceea ce are Timișoara de oferit. Proiectul se afla în așteptare încă de anul trecut, iar acum am primit o veste excelentă. Fondurile pe programul RO-CULTURA au fost suplimentate, astfel că în primăvară vom putea intra în implementare. Potențialul turistic al județului este imens, reprezentând o axă importantă de dezvoltare, alături de cea de business. Practic, cele două se pot completa extrem de bine.”, a spus președintele CJ Timiș, Alin Nica.

Conacul a fost ridicat în 1750, în stil neoclasic. Este străjuit de porți înalte, cu trepte grupate în trei secțiuni, care împărțeau castelul în zone distincte de locuit. Este monument istoric de importanță națională. În prezent, clădirea adăpostește căminul cultural și grădinița din Foeni.

Foto: discovertimis.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/