Prilej de veselie, la final de săptămână, la Bocșa. Comunitățile etnice din Banat se reunesc pentru a participa la festivalul ce le este dedicat.
Festivalul Comunităților Etnice din Banat va avea loc vineri, 14 septembrie, la Casa Orășenească de Cultură din Bocșa. Vor participa formații și ansambluri din Caraș-Severin și nu numai. Evenimentul va începe la ora 15, cu sosirea formațiilor, care vor participa la o paradă, începând cu ora 15.30, pe traseul Piața Agroalimentară (Bocșa Montană) – Casa Orășenească de Cultură.
Ediția cu numărul 17 a festivalului este organizată de Consiliul Județean Caraș-Severin, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin (CJCPCT CS), Primăria și Consiliul Local Bocșa și Casa Orășenească de Cultură Bocșa.
PROGRAMUL FESTIVALULUI COMUNITĂȚILOR ETNICE DIN BANAT
Ora 15.00 – sosirea formațiilor participante la Casa Orășenească de Cultură
Ora 15.30 ‒ parada formațiilor
Ora 16.00 ‒ deschiderea Festivalului
Ora 16.15 ‒ Spectacolul formațiilor artistice:
Corul „Glasul Ucrainenilor” al Uniunii Ucrainenilor din Caraș-Severin
Ansamblul croat „Karașevska Zora”
Ansamblul de cântece și dansuri maghiare „Margaretta” al Centrului Cultural Deta
Ansamblul de dansuri sârbești „Soko” al Primăriei Socol
Formația de dansuri „Romales” a Casei de Cultură „Ion Stoia Udrea” din Greoni
Formația de dansuri germane „Enzian” a Forumului Democrat German
Formația de dansuri ucrainene „Barvinok” a Uniunii Ucrainenilor din România
Formația de dansuri și orchestra „Boema” – Gârnic
Formația de cântece și dansuri sârbești „Zveti Nikola” din Radimna
Orchestra „Virtuozii Semenicului” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin; soliști vocali: Ramona Vița, Ana Pârvulescu Cega și Denisa Țanigoi.
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Oravița s-a gătit de sărbătoare și este mai animată ca oricând. Străzile și clădirile au fost frumos decorate, la fel și vitrinele magazinelor. În aer plutește atmosfera de sărbătoare,...
Acest website folosește cookie-uri pentru a vă oferi o experiență mult mai bună de navigare și funcționalități adaptate pentru creșterea perfomanței utilizării website-ului nostru. Continuarea navigării pe acest website înseamnă implicit acordul dvs. privind politica noastră GDPR / termenii de utilizare și confidențialitate.