Comunitățile din Clisura Dunării – interes zero pentru spitalul din Moldova Nouă

untitled design set 970x90 px

UAT-urile din Clisura Dunării manifestă un dezinteres total atunci când vine vorba de a se implica activ în unele nevoi ale Spitalului Orășenesc Moldova Nouă, deși cei mai mulți pacienți din cadrul acestor comunități apelează la serviciile medicale oferite de unitatea spitalicească din urbea condusă de Adrian Torma.

Faptul că încă există comunități care nu au medic de familie, oamenilor fiindu-le, uneori, foarte greu să ajungă în orașul de la malul Dunării pentru anumite investigații medicale, reprezintă un lucru care ar trebui să le dea de gândit celor care se află la șefia administrațiilor publice locale. Inclusiv medicul pediatru Lucica Stoica se arată dezamăgită de această atitudine: „Nu s-au implicat deloc, deși văd zilnic pacienți de la Sichevița, Gornea, Nicolinț etc. Am văzut practic pacienți de peste tot: Lescovița, Liubcova toată Clisura Dunării. Am neplăcuta surpriză ca primăriile acelea să nu se implice deloc”.

Specialistul în pediatrie vine și dă ca exemplu în acest sens orașul Jimbolia, unde primăriile din jurul orașului demonstrează că le pasă de cetățeni: „Au ajutat foarte mult pe partea administrativă în sensul că au plătit utilitățile, au sponsorizat să se mai facă câte o chestie pe la spital, orice. Nu cerem avioane”.

publicitate ziar expresb 1000x100

Conștientă de faptul că toată lumea „ține cu dinții de bani”, Stoica este de părere că lucrurile mici sunt cele care fac diferența, mai ales când vine vorba de a-i ajuta pe cei aflați în impas.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/