Comuna Pojejena se pregăteşte de sărbătoare

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Comunitatea românilor din localitatea aparținătoare Clisurii Dunării se pregătește să petreacă două zile de foc, cu ocazia Rugii Bănățene.

Cei aproape 3.000 de localnici sunt așteptați, duminică, 16 iunie, și luni, 17 iunie, începând cu ora 19.00, în Parcul Central din Pojejena Română, acolo unde muzica populară și dansul vor fi legate de numele uneia dintre cele mai titrate artistei bănățene: Mirela Petrean.

Totodată, de la amplul eveniment nu vor lipsi nici tinerii ansamblurilor populare din Clisura Dunării, vestimentația acestora, dar și reprezentațiile artistice fiind un adevărat deliciu pentru publicul privitor.

Pentru ca întreaga acțiune cultural-artistică să poată avea loc, evenimentul a beneficiat de sprijinul material, atât din partea cetățenilor din comună, al autorităților locale, cât și din partea agenților economici locali.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Dacă, din anumite puncte de vedere, Rusaliile sunt cunoscute ca motiv de petrecere, trebuie menționat că, din punct de vedere religios, Rusaliile (Cincizecimea sau Pogorârea Duhului Sfânt) marchează una dintre cele mai vechi sărbători, considerată, în tradiția creștină, ziua întemeierii Bisericii, moment în care s-au convertit la creștinism 3.000 de oameni.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/