Comuna Măureni a dat lovitura la Compania Națională de Investiții

Proiectele puse în aplicare în comuna Măureni în ultima vreme au dus la schimbarea semnificativă a comunei. Contractul pentru un alt proiect măreț a fost semnat deja cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții. Lucrările ar urma să înceapă în primăvară.


Comuna Măureni face încă un pas măreț spre dezvoltare, de această dată, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții. Anunțul a fost făcut astăzi, după semnarea contractului. Mai exact, proiectul presupune asfaltarea de străzi, construirea unor podețe și rigole pe o distanță de 9 km (4 km în Măureni și 5 în Șoșdea).

„Acum, în prag de sărbători se pare că totul ne surâde și asta pentru că încă una din marile noastre dorințe devine 100% reală și asta datorită faptului că de curând am semnat predarea de amplasament celor de la Compania Națională de Investiții”, se arată în anunțul făcut de Primăria Comunei Măureni.

Lucrările ar urma să înceapă în primăvară, odată ce vremea o va permite. Totodată, administrația locală promite că și celelalte tronsoane din comună sunt avute în vedere pentru viitoare proiecte.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/