Comuna Dumbrăvița, prima în țară la vaccinarea anti-Covid. „Ne-a împins să ne facem bine și faptul că am fost tot timpul carantinați”

Autoritățile centrale anunță că localitatea Dumbrăvița din județul Timiș ocupă primul loc în privința procentului populației vaccinate împotriva noului coronavirus. Potrivit cifrelor oficiale, peste 44% dintre locuitorii comunei s-au imunizat. În top 10 al localităților în funcţie de procentul acoperirii vaccinale este și Girocul. 

Datele făcute publice de coordonatorii campaniei de vaccinare din țară arată că în Dumbrăvița, raportat la data de 26 mai, erau vaccinați 44,26% dintre locuitori. Localitatea a fost pentru cea mai lungă perioadă de timp în carantină, dintre cele din județul Timiș. În Dumbrăvița locuiesc aproximativ 17.400 de oameni, spune primarul localității. Populația este una tânără, 53% cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani.

„Cred că a contat foarte mult că am fost primul centru de vaccinare deschis în Timiș, am fost aproape de locuitori. Faptul că am fost tot timpul carantinați… ne-a împins și asta să ne facem bine, am vrut să ieșim și să ne trăim viața normal și atunci locuitorii din Dumbrăvița au înțeles că vaccinarea este singura șansă a noastră pentru a putea să reintrăm cât de cât în normal. Echipa din centrul de vaccinare este o echipă minunată care a fost tot timpul aproape de comunitate și au invitat locuitorii să vină la vaccinare și rezultatele se văd.”, a declarat primarul Horia Bugarin.

În topul național al localităților cu rată mare de vaccinare se numără și Girocul, pe locul 7. Acolo s-au vaccinat 37,01% dintre locuitori.

În Timiș, harta vaccinării arată că pe locul trei este Moșnița Nouă (33,29%), Ghiroda (30,82%) și Timișoara – pe locul 5, cu un procent de 30,80% a populației vaccinată. Urmează Șag, Bucovăț și Sânmihaiu Român. Pe ultimul loc în clasamentul pe județ este localitatea Pietroasa, cu 1,61% dintre cei 1.059 de locuitori vaccinați.

„Această reușită demonstrează că «împreună se poate» și considerăm aceste rezultate ca fiind un exemplu demn de urmat pentru cetățenii altor localități din județul nostru. Este o dovadă clară că aceștia au înțeles că vaccinarea reprezintă deopotrivă, un act de responsabilitate individuală și colectivă, care ne dă posibilitatea revenirii la o viață normală din toate perspectivele acesteia.”, a transmis conducerea DSP Timiș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/