Zeci de comune și orașe din județul Timiș se află în scenariul roșu sau galben, iar în anumite zone coeficientul infectărilor, raportat la 1.000 de locuitori și cumulat la 14 zile, depășește 7,00 și chiar 8,00. Numărul celor depistați cu infecție este însă de ordinul zecilor, dar explicația e una cât se poate de simplă: totul depinde câte persoane au domiciliul în respectivele localități.
Prima pe listă, cu cea mai mare rată de infecție, este comuna Pesac – 8,14. Un coeficient atât de mare poate să ducă cu gândul la un scenariu apocaliptic, dar în fond vorbim de aproximativ 20 de pacienți diagnosticați cu COVID-19.
„Avem 2.415 locuitori și sunt 18 infectați, ceva de genul. Numărul variază și în funcție de cum iese câte o persoană din carantină”, a declarat, Cornel Toma, primarul comunei.
Astfel, cu cât numărul de locuitori este mai mic, cu atât rata de infectare crește.
Un exemplu concret este cazul unei comune cu 2.000 de locuitori și cu 18 persoane depistate pozitiv. În acestă situație, rata de infectare ajunge la 9,00.
Pe listă se află și comuna Ghiroda, cu o rată de 7,53, calculată în funcție de numărul celor care au domiciliu în comună. În cazul Ghirodei, este vorba despre puțin peste 8.000 de oameni. Primarul spune că în total ar fi 12.000 de locuitori, dar diferența nu este luată în calcul.
„Ghiroda are o populație care ajunge până la 12.000 de locuitori. Oficial, cu domiciliul aici, avem 8.000. Acum apar pe listă și cei care au domiciliul în Timișoara, dar de fapt stau în Ghiroda. Automat explodează rata, pentru că își declară izolarea în Ghiroda. Noi avem aproximativ 40 de cazuri de coronavirus”, a explicat Ionuț Stănușoiu, edilul comunei.
Totuși, oamenii nu trebuie să „se culce pe o ureche”. Dacă nu sunt respectate regulile de prevenire a răspândirii virusului, situația ar putea scăpa de sub control.
Potrivit autorităților, lista cu localitățile în care rata este mai mare de 3 la mie sunt: Timișoara – 4,48; Buziaș – 4,31 Ciacova – 3,33; Sânnicolau Mare -4,86; Banloc – 3,21; Beba Veche – 3,88; Becicherecu Mic -3,85; Bethausen – 3,83 ; Biled – 3,86Dumbrăvița – 5,80, Dudeștii Noi – 7,38, Fibiș 4,60, Foeni – 5,71, Găvojdia -4,09; Ghiroda – 7,53; Giroc – 5,49; Giulvăz – 3,08; Jebel-3,49; Moșnița Nouă-3,97; Orțișoara – 3,58; Pesac – 8,14; Săcălaz – 5,17; Sânandrei – 5,05; Șandra – 3,19; Sânmihaiu Român – 4,05;.
Coeficientul de 1,5 la mia de locuitori a fost depășit în: Lugoj – 1,54; Deta 1,97; Gătaia -1,50; Recaș 2,81; Balinț 1,94; Bogda 1,94; Bucovăț – 1,75;Criciova -1,76, Curtea 1,55; Dudeștii Vechi – 2,96; Giarmata – 2,16; Lenauheim – 1,56; Margina -2,20; Nițchidorf -1,83; Otelec – 1,63; Peciu Nou – 2,81 ; Pișchia – 2,69; Remetea Mare – 2,42; Sacoșu Turcesc-2,52; Sânpetru Mare – 1,68; Satchinez – 2,15; Teremia Mare – 2,13, Topolovățu Mare- 1,51; Variaș 1,94.
„Conform DSP, calculul incidenței de infectare cu virusul SARS-CoV-2, la nivelul județului Timiș, în ultimele 14 zile, are la bază o metodologie și ține cont de numărul total de rezultate pozitive pentru persoanele confirmate pentru prima dată și care sunt raportate până la data transmiterii informării. Din acesta se scade suma cazurilor pozitive din focarele din centrele rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale pentru copii și adulți cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile, inclusiv căminele, internatele și spitalele”, transmit autoritățile.
Reșița va găzdui un eveniment medical de referință pentru întreaga regiune: Întâlnirea Regională „Chirurgia modernă între inovație și precizie”, organizată de MedLife Medici’s, în parteneriat cu VestMed Policlinic Reșița....
Cu peste 45 de ani de experiență în domeniul auto, grupul Autoglobus adaugă în portofoliul său unul dintre cele mai respectate branduri auto din lume: Toyota. Această evoluție vine...
Trei clădiri rezidențiale din Govândari urmează să beneficieze de lucrări ample de reabilitare termică și eficientizare energetică, după ce Consiliul Local Reșița a aprobat indicatorii tehnico-economici actualizați ai proiectelor....
Alina Dragomir |
30 January 2026
Alina Dragomir |
27 January 2026
Toyota are un nou dealer în Timișoara. 26-31 ianuarie, deschiderea oficială Toyota Autoglobus!
Dani Stanciu |
30 January 2026
USR se delimitează de Laura Sgaverdea, managerul Radio Reșița acuzat că a furat apă!
Roxana Bălan |
30 January 2026
Președintele PSD Reșița: „Municipiul nu trebuie să piardă locuri de parcare pe drumul modernizării!”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

