Comuna din Caraş-Severin cu cel mai mic preţ pentru activitatea de colectare a deşeurilor

Întârzierea punerii în funcțiune a centrului de management al deșeurilor continuă secătuirea bugetului administrațiilor publice locale și îi obligă pe cetățenii județului să bage mâna tot mai adânc în buzunare. Nu însă și în comuna condusă de edilul Ilie Boboescu.

Prima parte a anului 2019 a stârnit un val de nemulțumiri între administrațiile publice locale cărășene și operatorii de salubritate pe tema majorării prețului deșeurilor, aceștia din urmă motivând scumpirile ca urmare a introducerii, de către Guvernul Dăncilă, a taxei de mediu.

În contextul în care nimeni nu a mai putut împiedica scumpirile, comuna Coronini nu se poate plânge că prețul practicat de operator pentru persoanele fizice este unul exorbitant. Ba mai mult, majoritatea UAT-urilor cărășene ar fi invidioase în fața prețului perceput cetățenilor pentru ridicarea deșeurilor: 3,5 lei/lună/persoană.

Întrebat care este secretul unui preț rezonabil perceput populației pentru activitatea de colectare a gunoiului, primarul Ilie Boboescu a explicat pentru expressdebanat.ro: „În momentul de față, operatorul care-și desfășoară activitatea pe raza comunei noastre este din Severin. Acesta vine să ridice deșeurile de patru ori pe lună. Unul dintre secrete este că mergem pe ideea de selectiv, iar pe de altă parte am încercat să nu ne hazardăm în prețuri, căci, până la urmă, acest lucru nu e o afacere pentru noi”.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/