Romeo Răduță, președintele Composesoratului Bucova, a ținut să ne trimită un drept la replică la articolul cu privire la tăierile din pădurile virgine de la Bucova, dorind să facă precizări la cele postate de Agent Green și redate de către Express de Banat.
Din păcate, Garda Forestieră, care promitea un răspuns vineri, nu prea a dovedit seriozitate. Atunci când am revenit telefonic, inspectorul de serviciu a refuzat să se prezinte și ne-a reproșat că trebuia să sunăm mai devreme, căci la ora prânzului în instituție nu mai era decât el, care nu cunoaște situația!
CITEŞTE ŞI: Păduri de fag tăiate ilegal la Bucova? Şi amendarea unui şef de ocol silvic?
„Referitor la articolul «Păduri de fag tăiate ilegal la Bucova? Și amendarea unui șef de ocol silvic?», în calitate de președinte al Composesosoratului Bucova , doresc să fac unele precizari.
Composesoratul Bucova este o proprietate privată, indiviză cu peste 200 de membrii composesori, cu o suprafata de aprox. 9000 ha pădure și pășune care are încheiat un contract de prestări servicii cu Ocolul Silvic Privat Valea Bistrei. În cursul acestui an ONG –ul Agent Green a sesizat Garda Forestieră, Ministerul cât și alte instituții cu privire la faptul că pe suprafața forestieră aparținând Composesoratului Bucova s-au aprobat tăieri din păduri virgine.
După terminarea controlului efectuat de către reprezentanţii Gărzii Forestiere s-a constatat că cele sesizate nu se adeveresc, nu există zone cu păduri virgine, fiind respectate legile silvice în vigoare cât şi amenajamentul silvic”, scrie Romeo Răduță, președintele Composesoratului.
Afirmația lui Răduță este adevărată, pădurea respectivă nu figurează în catalogul pădurilor virgine, deși trebuie văzut dacă în amenajament nu este T1, dar și Agent Green recunoștea că, deși îndeplinește toate criteriile unei păduri virgine, pădurile acelea nu au fost declarate virgine și făcea un apel la susținere financiară, tocmai pentru a se face studiile necesare ca aceste păduri să fie trecute și ele pe lista națională de protecție.
„S-au administrat două amenzi la două societăți de exploatare deoarece nu au avut marcate, cu tăblițe inscripționate, rampile primare de colectare a materialului lemnos aşa cum prevede legea și o amendă O.S. Valea Bistrei. Nici una dintre aceste amenzi nu are legătură cu procesul de tăiere (exploatare) a materialului lemnos pe picior”, susține Răduță. Este foarte important de văzut dacă amenzile au fost pentru chestii conexe sau chiar pentru tăieri ilegale, iar Garda Forestieră este cea care trebuie să lămurească situația, asta dacă și reușim să găsim pe cineva acolo, căci, de câteva zile, deși am tot telefonat și trimis e-mailuri, nu se sinchisește nimeni să ne răspundă, invocând tot felul de motive stupide de genul: „sunați mâine” sau „nu este nimeni în instituție” sau „trebuia să sunați mai devreme”!
„În urma acestui control nu a fost sistata exploatarea pe raza Composesoratului Bucova aşa cum minte şi dezinformează Agent Green, în momentul de faţă toată activitatea se desfăşoara normal respectând regimul silvic, sub directa coordonare a Consiliului Director al Composesoratului Bucova şi a O.S. Valea-Bistrei. Pentru a fi incluse in catalogul pădurilor virgine, parcelele de pădure, este obligatoriu un studiu de specialitate, este obligatoriu acordul proprietarilor, pădurea să aibă o anumită vârstă cât şi faptul că în ultimii 30 de ani să nu se fi exploatat în acele parcele de pădure”, ne mai transmite Composesoratul Bucova. „În urma verificărilor efectuate de către Garda Forestieră a rezultat că parcelele unde se exploatează, cele care fac obiectul sesizării nu sunt şi nu pot fi cuprinse în cadrul zonelor de păduri virgine”, insistă Răduță.
Acesta aduce și acuze grave lui Gabriel Păun, insinuând că acesta nu s-a arătat interesat de protecția acestor păduri cât Ionesie Ghiorghioni s-a aflat la butoane, deși tăieri ilegale au fost și atunci. „Interesant este faptul că de-a lungul anilor, înainte de a fi eu- Răduţă Romeo- preşedinte al Composesoratului Bucova, am sesizat inclusiv d-nului Păun (Agent Green) că se defrişează şi că se taie ilegal, nemarcat, că se sustrag cantităţi foarte mari de masă lemnoasă din pădurile noastre, proprietate privată, însă la acea vreme nu îl interesau aceste aspecte deoarece Composesoratul Bucova era condus de către «mai marii» conducători ai jud. Caraș-Severin!… D-nului Păun îi atrag atenția asupra aspectelor pe care le prezintă în presă, să nu dezinformeze, pentru că va fi acționat în judecată de către Composesoratul Bucova, deoarece tot ce a prezentat dânsul până în acest moment cu privire la pădurile de la Bucova, nu sunt situații reale ci doar minciuni.
Revenind, precizez faptul că nu se defrișează nimic, se exploatează în baza unor amenajamente silvice existente, s-au montat bariere în zonele de exploatare unde toate mașinile de transport material lemnos sunt verificate. În momentul de față nu mai există probleme, nu există tăieri ilegale, se respectă regimul silvic însă aceste aspecte probabil deranjează pe cineva, pe cei care au beneficiat de pe urma jafului care s-a făcut în pădurile Composesoratului Bucova în timpul fostei conduceri, jaf pe care, noi membrii composesori, am reuşit să îl oprim prin alegerea unei noi conduceri”, a mai scris Romeo Răduță în dreptul la replică trimis redacției.