Complex de case pentru săraci. Unde se construiește?

În contextul banilor puțini alocați de la centru, administrațiile locale încheie parteneriate cu diverse asociații să poată găsi salvarea celor mai săraci dintre locuitori. În viitorul apropiat, persoanele cu probleme sociale vor beneficia de case și teren pe care se vor gospodări singure.

Încă o etapă a fost parcursă de municipalitatea din Caransebeș în realizarea unui proiect unic de interes comunitar. La recenta ședință de Consiliu Local a fost aprobată întocmirea documentației tehnico-economice și a lucrărilor necesare realizării racordurilor la rețelele de utilități publice apă-canal și la rețeaua de distribuție a energiei electrice pentru locuințele care se vor construi în cadrul proiectului de parteneriat „Centrul de reintegrare comunitară Caransebeș”.

Valoarea estimată a lucrărilor este de aproape 120 de mii de lei. Proiectul prevede construirea a 10 locuințe pentru familiile nevoiașe în cartierul Jupa de către Asociația Jesus Christ Living Hope Ministryt. În acest scop, Consiliul Local a transmis în folosință gratuită pe perioada existenței construcțiilor a suprafeței de teren necesară. Este vorba de 10.000 de mp din proprietatea municipiului Caransebeș în extravilanul zonei Jupa.

Aici, asociația în colaborare cu TMD Friction vor construi un complex de case pentru oamenii nevoiași care vor dispune și de o bucată de teren pentru a se gospodări singuri. Familiile, selectate în baza unor anchete sociale, vor primi asistență trei ani de zile. În acest timp, locuitorii complexului vor fi formați și pregătiți pentru a putea fi integrați ca cetățeni responsabili în societate.

Complexul de case va fi racordat la rețelele principale de apă și canal ale orașului.

Comments

  1. cine poate.. says:

    Padurare, tu vezi ce se intampla in Caransebes? La noi asa ceva nu se poate?

  2. Onx says:

    Ba da cu 10% la Stepanescu

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/