Comercianții de petarde, în vizorul poliției!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, polițiștii vor începe controalele la toate tarabele comercianților de petarde și artificii. În perioada decembrie-ianuarie, polițiștii cărășeni vor verifica comercianți de pe toată raza județului.

Controalele ce urmează să fie efectuate vizează societățile comerciale care dețin pentru vânzare diferite articole pirotehnice, dar mai ales zonele piețelor, acolo unde an de an tarabele pline cu petarde își așteaptă cumpărătorii. Oamenii legii vor verifica în primul rând legalitatea desfășurării tranzacțiilor cu obiecte pirotehnice atât de către persoanele fizice, cât și de către persoanele juridice.

Poliția atrage atenția cărășenilor asupra pericolului generat de folosirea materialelor pirotehnice interzise. Tocmai de aceea, controalele inițiate în această perioadă sunt esențiale pentru prevenirea, identificarea și combaterea posibilelor evenimente negative. Prin nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea și comercializarea acestor materiale pirotehice, repercusiunile pot fi grave. De cele mai multe ori, nerespectarea acestor prevederi constituie infracțiune. În funcție de gravitatea situației, pedepsele se pot ridica de la 3 luni la șapte ani de închisoare. De asemenea, amenzile primite pentru folosirea necorespunzătoare a petardelor și a artificiilor pot ajunge până la șapte, opt mii de lei.

Și în anul 2012 oamenii legii s-au mobilizat în perioada sărbătorilor pentru controalele de rutină. S-au efectuat atunci 53 de controale, fiind constatate 28 de infracțiuni la regimul materialelor explozive. Au fost confiscate aproximativ 74 de kilograme de articole pirotehnice interzise.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Chiar dacă până acum nu au fost înregistrate evenimente negative soldate cu răniri de persoane, incendii sau distrugere de bunuri, asta nu înseamnă că pericolul atras de folosirea necorespunzătoare a obiectelor pirotehnice este inexistent. Oamenii legii vor fi precauți pe toată perioada sărbătorilor de iarnă.

Foto: www.ziare.com

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/