Colterm, situație critică în prag de iarnă. Fritz: Nu știm cine va plăti gazul pentru producerea căldurii

Societatea de termoficare a Timișoarei se află într-o situație critică din cauza datoriilor, în prag de iarnă. Primarul Dominic Fritz a anunțat că peste câteva zile căldura va ajunge în caloriferele timișorenilor, însă nu știe cine va plăti costurile uriașe pentru furnizarea gazului necesar producerii energiei termice. Edilul vorbește din nou despre insolvența Colterm.

Consiliul Local Timișoara s-a întrunit, marți, în cadrul unei ședințe de îndată, pentru a vota noul contract privind delegarea gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică a orașului către Colterm, pe o perioadă de cinci ani. Dominic Fritz a explicat că până acum existau trei contracte între primărie și societate, care au fost unite într-unul, mai ușor de înțeles și de implementat.

De asemenea, primarul Timișoarei a vorbit despre situația dezastruoasă în care se află societatea de termoficare a orașului, anunțând că peste câteva zile va începe furnizarea căldurii, dar încă nu se știe cine va plăti facturile de gaz necesare producerii agentului termic.

Colterm depinde de alți furnizori pentru furnizarea acestor servicii. Vorbesc despre contextul creșterilor de gaz și de cărbune, iar pe tema de gaz situația este dramatică. Prețurile față de anul trecut sunt de patru ori mai mari și noi încă nu știm cine și cum va plăti această factură de gaz ce așteaptă compania Colterm pentru a putea produce agentul termic pentru Timișoara. Este o situație incredibil de dificilă și în această situație noi am preferat să avem măcar pe partea contractuală o claritate și o bază pe care putem să prestăm aceste servicii în continuare”, a afirmat Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei a vorbit din nou și despre intrarea în insolvență a Colterm și a atras atenția asupra faptului că toate facturile societății trebuie plătite în avans, din cauza datoriilor acumulate.

Vă spun foarte sincer, eu nu știu dacă va fi posibil și cum va fi posibil să evităm un scenariu de restructurare prin insolvență la Colterm, iar eu nu aș vrea să riscăm să intrăm în insolvență fără un contract de delegare. Suntem în această situație în care noi trebuie să plătim tot ce cumpărăm în avans, Colterm având atât de multe datorii. În momentul în care pornim căldura, și probabil o vom face în acest weekend, factura zilnică va fi între două și trei milioane de lei zilnic, sumă pe care trebuie să o plătim în avans. Colterm nu are aceste încasări. Bugetul local, chiar dacă am dat toți banii bugetului Colterm-ului, nu are acești bani și în următoarele zile și săptămâni va trebui să luăm măsuri ca și consiliu local și ca AGA în această privință”, a explicat Dominic Fritz.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/