Colegiul Național „Traian Lalescu” se transformă într-o școală cool!

arhitectura proiect

Primăria Municipiului Reșița este prima din România cu care Asociația „De-a Arhitectura” semnează un contract de parteneriat pentru derularea Programului educațional „My School Can Be Cool”.

Adresat elevilor cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, programul se derulează în Reșița, la Colegiul Național „Traian Lalescu”, de-a lungul a doi ani școlari (2021-2022 și 2022-2023), sub îndrumarea dr. arh. Brîndușa Havași, și va cuprinde două etape:

• derularea programului educațional de design participativ cu elevii, activități de proiectare și implementarea acelei intervenții asupra spațiilor școlii care se poate realiza de către elevi și voluntari;

• susținerea activităților de proiectare și coordonarea implementării pentru acele intervenții asupra spațiilor școlii care vor avea nevoie de proiectare și avizare, de conlucrarea specialiștilor mediului construit și de personal specializat pentru implementare.

Echipa „De-a Arhitectura” și-a dorit de la bun început colaborarea cu autoritățile publice locale pentru programul educațional „My School Can Be Cool” și speră ca exemplul Reșiței să fie urmat și de alte orașe din România.

Ne bucurăm că Primăria Municipiului Reșița înțelege importanța educației de mediu construit și acționează pentru promovarea ei. Prin acest gest, primăria dă un semnal clar că este interesată de starea de bine a elevilor, de atașamentul lor față de spațiile școlare și de dezvoltarea competențelor și abilităților necesare în rolul de viitori cetățeni ai orașului. Sperăm ca exemplul Reșiței să fie urmat și de alte orașe din România.”, spune dr. arh. Brîndușa Havași, coordonator local „De-a Arhitectura” Vest.

Viceprimarul Reșiței, Mădălina Chiosa, consideră că proiectul celor de la „De-a Arhitectura” nu este un joc, ci un amplu exercițiu de învățare pentru elevii de azi, viitorii cetățeni responsabili de mâine.

„Reșița este în plin proces de schimbare. Ne dorim ca tinerii noștri să înțeleagă importanța mediului construit din jurul lor și să fie parte din acest proiect de modernizare. Investim în școli, de aceea proiectul «My School Can Be Cool» este important pentru că tinerii se pot implica activ în schimbarea mediului școlar, în care ei își petrec cel mai mult timp. Aceștia sunt viitorii cetățeni adulți, iar un oraș viu nu este format din clădiri, un oraș viu este format din oameni fericiți și implicați în viața comunității. De-a Arhitectura nu este un joc, este un amplu exercițiu de învățare prin joc, despre formarea cetățenilor responsabili ai orașelor de mâine.”, spune Mădălina-Miruna Chiosa.

Inițiat în 2015 sub forma unui proiect pilot de design participativ, programul educațional „My School Can Be Cool” a crescut în ultimii șapte ani, ajungând la un număr de peste 800 de elevi din 41 de școli, implicând mai mult de 55 de arhitecți îndrumători voluntari și peste 45 de profesori.

arhitectura

Asociația „De-a Arhitectura” este o comunitate de profesioniști ai mediul construit și profesori care dezvoltă, implementează și promovează educația de arhitectură și mediu construit pentru publicul larg, în vederea conștientizării și a cunoașterii valorilor arhitecturii, design-ului și ale urbanismului. Programele educaționale se desfășoară cu precădere în școli sub forma cursurilor opționale, dar și în muzee și în cadrul evenimentelor de arhitectură și design.

Ordinul Arhitecților din România (OAR) finanțează o parte a programelor Asociației „De-a Arhitectura” prin „Timbrul Arhitecturii”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/