Colecţie de campioni în Polivalentă, pentru salvarea fotbalului cărăşean

Într-un moment în care fotbalul din Caraş-Severin a ajuns la cel mai jos nivel şi nu se face aproape nimic pentru stoparea fenomenului, Dan Avram îi readuce în faţa microbiştilor pe foştii mari fotbalişti ai Banatului, în cadrul unei acţiuni care vrea să trezească din nou pasiuni, ambiţii şi orgolii.

AS Era Club Comexim Caransebeş şi un comitet de iniţiativă în fruntea căruia se află Dan Avram îi invită pe toţi iubitorii fotbalului adevărat la un turneu old-boys, la care vor participa fotbaliştii reprezentativi ai grupărilor din Timişoara, Reşiţa, Caransebeş, Oţelu Roşu, Moldova Nouă, Lugoj, Anina, Oraviţa, Bozovici şi Bocşa, dar şi invitaţi de marcă, nume grele ale fotbalului românesc. Regalul fotbalistic va fi găzduit sâmbătă, de la ora 14, de Sala Polivalentă din Reşiţa. Pe suprafaţa de joc a acesteia vor arăta ce mai ştiu cu mingea  şi mulţi alţii.

„Ne-am propus să readucem spectatorii în tribune şi nu o putem face decât aşa. Vrem să tragem un semnal de alarmă cu privire la situaţia actuală a fotbalului din judeţ. Avem mare tradiţie fotbalistică, dar uitaţi unde s-a ajuns. Poate că vom reuşi să sensibilizăm în urma acestui turneu la care avem invitaţi de marcă”, a declarat pentru Express de Banat Dan Avram.

Au dat o mână de ajutor în organizarea acestui eveniment sportiv Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Primăria şi Consiliul Local Reşiţa şi Asociaţia Judeţeană de Fotbal, dar şi unii oameni de afaceri din zonă.

Comments

  1. Petru Fuchs says:

    Superba initiativa! Iata cateva pagini din istoria fotbalului resitean:

    http://www.youtube.com/watch?v=GH37X-udTh4

    http://www.youtube.com/watch?v=sUpAjXWQYSs
    http://www.youtube.com/watch?v=DfXCUuhfiO4

    Oare de unde au plecat un Miodrag Belodedici dublu castigator al CCE, Cristian Chivu castigator al CCE, Stefan Iovan capitan la Sevilla cu Steaua in 1986, Dorinel Munteanu recordman la selectioneri, Panduru, Goanta, Moti si alti 33 carora li s-a cantat imnul? Ce am fost si ce am ajuns….

    1. Laur says:

      Raspunsul e ca cei enumerati chiar isi doreau sa joace si sa aduca faima echipei si orasului. Nu erau platiti cu sute de mii de euro, si totusi au dat tot ce era mai bun. Jucatorii de azi… Doar celebritate si vedetisme au in cap. Ce vad si ei la TV…

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/