UPDATE Turiștii de pe Muntele Semenic au coborât în siguranță

Conform prognozei ANMI, cerul va fi mai mult noros şi astăzi, se vor înregistra precipitaţii sub formă de ninsoare pe arii extinse, iar temperaturile se vor încadra între – 12 şi -10 grade Celsius. Pe drumurile din judeţ se circulă în condiţii de iarnă.

UPDATE ORA 18.00 Drum deschis pe un singur sens
Polițiștii au însoțit turiștii care au coborât de pe Muntele Semenic, iar aceștia au ajuns în siguranță la casele lor. Membrii Comandamentului de Iarnă subliniază faptul că, în prezent, se lucrează la deszăpezirea drumului pe ambele sensuri de mers. Asta, în contextul în care viscolul s-a oprit momentan la altitudine.

UPDATE ORA 11.00 Cod Galben până la ora 20.00
Codul galben de ninsori, intensificări de vânt, viscol şi polei se menţine până la ora 20, astfel că Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat a judeţului Caraş-Severin continuă activitatea de deszăpezire. “Se acţionează cu materiale antiderapante şi utilaje specifice în toate zonele judeţului respectiv, Munţii Semenic, Muntele Mic, Valea Almăjului, Clisura Dunării, Valea Timişului, Valea Caraşului. Pe drumul judeţean DJ 582 E, la această oră se acţionează cu utilaje pentru deblocarea drumului pe o bandă de circulaţie”, informează reprezentanţii DADPP.

Informaţii despre situaţia drumurilor din judeţ puteţi obţine de la Comandamentul de prevenire şi intervenţie pentru combaterea poleiului şi înzăpezirii pe drumurile judeţene şi comunale ale judeţului Caraş-Severin, permanent, la numărul de telefon 0255/213212.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/