Codul Fiscal, modificat din nou! Acum, din cauza cupoanelor valorice

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, azi, Legea de modificare și completare a Legii 227/2015 privind Codul Fiscal prin care este reglementată folosirea cupoanelor valorice pentru livrări de bunuri și prestarea de servicii, informează Mediafax.

Modificările aduse Codului Fiscal vizează și serviciile furnizate pe cale electronică. „Serviciile furnizate pe cale electronică includ, în special, serviciile prevăzute în Anexa II a Directivei 112 şi la art. 7 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care prestatorul unui serviciu şi clientul său comunică prin intermediul poştei electronice, acest lucru nu înseamnă, în sine, că serviciul furnizat este un serviciu furnizat pe cale electronică”, arată legea trimisă de Camera Deputaților, for decizional în Parlament, președintelui, pentru promulgare.


De asemenea, la Codul Fiscal mai este introdus un articol privind livrările de bunuri și prestarea de servicii în schimbul cupoanelor valorice.

„Cupon valoric înseamnă un instrument care presupune obligaţia de a-l accepta drept contrapartidă sau drept o parte din contrapartida unei livrări de bunuri sau prestări de servicii şi care presupune indicarea bunurilor sau a serviciilor ce urmează a fi livrate sau prestate sau a identităţilor potenţialilor furnizori/prestatori ai acestora, fie pe instrumentul în sine, fie în cadrul documentaţiei aferente, inclusiv în cadrul termenilor şi condiţiilor de utilizare a instrumentului; b) cupon valoric cu utilizare unică înseamnă un cupon valoric în cazul căruia locul livrării bunurilor sau al prestării serviciilor la care se referă cuponul valoric şi TVA datorată pentru acele bunuri sau servicii sunt cunoscute în momentul emiterii cuponului valoric; (2) Fiecare transfer al unui cupon valoric cu utilizare unică efectuat de o persoană impozabilă care acţionează în nume propriu se consideră a fi o livrare a bunurilor sau o prestare a serviciilor la care se referă cuponul valoric. Predarea efectivă a bunurilor sau prestarea efectivă a serviciilor, în schimbul unui cupon valoric cu utilizare unică acceptat drept contrapartidă sau parte a contrapartidei de către furnizor/prestator, nu se consideră a fi o tranzacţie independentă, pentru partea contrapartidei acoperită de cupon. Pentru partea contrapartidei care nu este acoperită de cuponul valoric cu utilizare unică se consideră că are loc o tranzacţie independentă. Predarea efectivă a bunurilor sau prestarea efectivă a serviciilor, în schimbul unui cupon valoric cu utilizări multiple acceptat drept contrapartidă sau parte a contrapartidei de către furnizor/prestator, intră în sfera TVA potrivit art. 268, în timp ce fiecare transfer anterior al respectivului cupon valoric cu utilizări multiple nu intră în sfera TVA”, mai arată textul legii, citat de Mediafax.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/