Cod roșu la Gărâna! Călătorie în timp și distracție între raza de soare și nămeți

Ninsorile abundente din ultimele zile au transformat Muntele Semenic într-o fortăreață de gheață și în același timp într-un veritabil cadru de poveste, perfect pentru iubitorii iernii. Gărâna este „colacul de salvare” pentru turiștii care nu doresc să se aventureze pe vârful muntelui, dar totuși vor să se bucure de magia perioadei.

Situată într-un peisaj dominat de silueta Semenicului, la 935 de metri altitudine, stațiunea Gărâna a cunoscut în ultimii ani o creștere semnificativă în ceea ce privește dezvoltarea turismului. Zona, care în perioada anilor 90 a fost ocupată de pemi, s-a transformat de la o zi la alta și prin extinderea pensiunilor, dar și a renumitului Festival de Jazz, ce i-a asigurat faima până peste hotare.

Casele și pensiunile din stațiune, care păstrează cu sfințenie arhitectura specifică satelor de munte germane, atrag anual sute de turiști, care preferă locația pentru frumusețea zonei, amabilitatea gazdelor, pentru pârtia de ski – Wolfsberg Ski, dar și pentru aerul fin și totuși pregnant al istoriei locului, ce poate fi „respirat” în fiecare cotlon al Gărânei, Pensiunea „Raza de soare” fiind unul dintre exemplele vii care s-a îngrijit de toate aceste aspecte.

„Este locul în care te întorci în timp și vezi cum au trăit strămoșii noștri, din pricina muzeului, dar și locul în care ajungi în viitor și asta datorită condițiilor excelente de cazare. Grădina, liniștea, sauna, dar și personalul te vor face să te deconectezi total de la rutina zilnică”, spun turiștii care au trecut pragul pensiunii.

Punctul forte al pensiunii îl constituie muzeul satului creat în anii ’90 într-o casă pemească, după ce majoritatea localnicilor au părăsit satul Gărâna şi care păstrează multe din lucrurile dispărute. Vizitând muzeul, turiștii au posibilitatea de a se întoarce în timp, într-o lume a culorilor vii, tradiționale: alb, verde, roșu și gri. În muzeu s-a păstrat fântâna casei, care a fost săpată manual, construită fără unelte și materiale de construcții moderne și care are o adâncime de aproximativ 15 m și, de asemenea, s-a păstrat grajdul și șoprul în vechiul stil.

„Am intrat în camerele casei, amenajate cu niște manechine surprinse cumva în pozițiile în care, teoretic, ar fi fost surprinși şi saşii din vechime. Interesante exponatele, foarte multe, surprinzător de multe, aş putea spune. Şi toate aranjate pe stil nemţesc, ordonat, la linie. După care, am fost invitați în curtea interioară. Dar doar ca să avem de unde intra în cramă. Da, o cramă mică, dar de mare angajament. Atât de tare mi-a plăcut faza cu mesele şi scaunele din butuci, încât de astea vreau să am şi eu când o să îmi fac crama proprie şi personală. Cu greu am ieşit din cramă! Am intrat în grajd, unde am văzut nişte animale. Doar că nu de alea vii, ci tot nişte manechine, ca să le zicem aşa. Că doar ideea era de a arăta cum trăiau saşii, nu de a trăi cum trăiau ei. Dar interesantă abordarea, chiar interesantă.

După care suntem informați că am terminat cu secţiunea „aşa am trăit” şi intrăm în zona cu „aşa trăim acum”. Aşa că am fost conduşi în spatele casei. Am trecut pe lângă un zid vechi, despre care am aflat că are vreo 200 de ani, doar că a fost întărit ca să reziste. Am văzut şi un indicator care mi-a stârnit curiozitatea: „Către expoziţia de maşini”. Erau maşini. Dar de jucărie:)) O cameră cu câteva sute de maşinuţe, mai vechi şi mai noi, faină faza să dai de aşa ceva unde nici nu te aştepţi. Finalul vizitei ne-a găsit cu gândul: bucuroşi că am păţit aşa ceva când nici nu ne aşteptam”, scria pe blogul  său Cristian China-Birta, unul dintre sutele de vizitatori ai acestui mic colț de rai.

Prin urmare, pensiunea amplasată excelent, chiar în inima satului, cu aceeași tentă a tradiționalului regăsită atât în preparate, aranjamente, cât și în evenimentele organizate de Monica Brabete, administratorul pensiunii, poate fi considerată de departe must have-ul stațiunii în orice perioadă a anului.

• Tweet
• Pin It