Coaliție împotriva cui își „încoardă mușchii”. Mai mulți primari PNL i-au făcut plângere lui Nica

deta

Nemulțumiți de sumele primite de la CJT pentru echilibrarea bugetelor, în premieră, patru primari au contestat decizia. Toți sunt liberali. 

La începutul anului, consilierii județeni au aprobat alocarea a 38 de milioane de lei, bani din fondul aflat la dispoziția CJT, către toate unitățile administrativ-teritoriale din județ. Repartizarea sumelor a nemulțumit mai mulți edili locali, toți din PNL. Este vorba despre primarii localităților Deta, Șandra, Tomești și Ghiroda, care au depus plângeri la Consiliul Județean Timiș.

Primarul orașului Deta a reclamat faptul că nu au existat criterii obiective de repartizare a acestor sume.

„Nu mi se pare corect ca banii publici să fie repartizați după cum își încoardă mușchii unul sau altul din consiliul județean, fie că e președinte sau consilier. Acei bani sunt pentru toate comunitățile. Orașul Deta, la ultimele 4-5 repartizări, a fost la coada listei sau nu a fost deloc pe listă. Ne batem pentru un principiu. Poate că astăzi nu îi sunt simpatic unui președinte de consiliu județean, dar nu ar fi normal când nu ne place mutra cuiva să persecutăm toată comunitatea. (…) Dacă toate orașele au primit 500 și ceva de mii, Deta a primit 210.000 lei. La nivel de drumuri comunale, Deta a primit pentru un kilometru 11.000 de lei, alții au primit pentru un kilometru – 75.000 lei. (…) Una e să te răzbuni pe un primar că îi arăt eu cine sunt și alta e să te răzbuni pe o comunitate care ți-a dat votul. Nu mi se pare corect să fie niște yesmeni (n.r, cu referire la consilierii județeni) care să ridice mâna la ce vrea președintele.”, a declarat Petru Roman, primarul orașului Deta. Edilul local a precizat și că următorul pas va fi de atacare a hotărârii CJT în instanță, dacă nu primește un răspuns pozitiv la plângerea depusă.

Comuna Tomești a primit pentru echilibrarea bugetului aproximativ 250.000 de lei pentru dezvoltare și circa 160.000 de lei pentru drumuri.

„Nu a fost o împărțire echitabilă, conform nevoilor. Orice primar își dorește mai mulți bani pentru comunitatea lui. Acum, știți cum e, PNL e un partid viu, vorbește fiecare ce vrea, face ce vrea, avem o libertate. Nu înseamnă că e efectul de grup. Suntem 4 unități administrativ-teritoriale care am contestat decizia. (…) Președintele se pare că a propus, iar consilierii au votat. Instituțional, am constatat că sumele alocate localității Tomești sunt diminuate comparativ cu alte UAT-uri PNL din Timiș. Fără nicio explicație, ni s-au comunicat aceste sume și am zis că nu este în regulă și am făcut o plângere prealabilă. E drept că e un caz singular, această plângere, de la Revoluție încoace, dar la un moment dat cred că ar trebui să revină lucrurile pe făgașul normal, pentru că nu numai anul ăsta au fost alocări de sume discreționare. Ar trebui să știm și noi pe ce criterii se alocă sumele respective.”, a declarat Costel Medelean, primarul comunei Tomești.

Primarul comunei Ghiroda nu a putut fi contactat pentru exprimarea unui punct de vedere; la Șandra, edilul local tocmai și-a pierdut mandatul pe motive de integritate. 

Alin Nica: „Culmea, poate colegii din opoziție ar putea să acuze o astfel de repartizare care poate fi părtinitoare din punct de vedere politic”

Președintele CJ Timiș consideră nepotrivite plângerile, în special cea depusă de Primăria Ghiroda, „tu care ești cel mai bogat din județ”.

„E comuna Ghiroda care e pe locul întâi în județ ca fiind cea mai bogată comună, cel puțin cu privire la sumele care îi vin în conturi din impozitul pe venit. Or acolo mi se pare unpic absurd să fii nemulțumit tu care ești cel mai bogat din județ. Această formă de echilibrare a bugetelor locale e pentru comunele sărace. Mi se pare nelalocul ei o astfel de acțiune tocmai din partea comunei celei mai dezvoltate din județ și culmea, poate colegii din opoziție ar putea să acuze o astfel de repartizare care poate fi părtinitoare din punct de vedere politic, faptul că sunt 4 comune liberale care contestă acest lucru demontează o astfel de construcție logică, de afirmație. (…) Noi, CJT, nu suntem ținuți de vreo formulă sau criteriu anume de alocare, conform legii, ci s-a lăsat din partea legiuitorului la aprecierea forului deliberativ care să gândească în funcție de necesitățile din fiecare localitate. Sigur, dacă iei problema doar din perspectiva unei localități din cele 99, ai putea să ai o anumită perspectivă. Însă noi trebuie să ne uităm de la un nivel mai ridicat și să ținem cont de echilibrarea între toate zonele județului, nu doar de o singură localitate sau un număr limitat de localități., a declarat Alin Nica.

Plângerile primarilor au fost supuse votului consilierilor județeni, regăsindu-se pe ordinea de zi a ultimei ședințe de plen a CJT sub forma unor proiecte de hotărâre. Consilierii le-au respins.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/