„Clisura Dunării nu e doar a judeţului Caraş-Severin! Concurenţa neloială duce la haiducie în turism”

Dezvoltarea turismului în Clisura Dunării are șanse zero de reușită în condițiile în care, mânat de egoism, județul Caraș-Severin va exclude din peisaj colaborarea cu vecinii din Mehedinți, atrage atenția primarul comunei Berzasca, Petru Nicolae Furdui.

Prezent în cadrul evenimentului găzduit de Sala de Evenimente Alex Moldova Nouă, la începutul acestei săptămâni, alături de alți colegi primari, operatori de turism, ONG-uri și instituții ale statului pentru a creiona, împreună, sub cupola Organizației de Management al Destinației, strategia pentru dezvoltarea durabilă a turismului în Clisura Dunării, dar și pentru le arăta oamenilor din comunitățile aparținătoare malului românesc al fluviului că traiul din turismul nu este o poveste de adormit copiii, edilul Berzascăi, în cadrul sesiunii dedicate discuțiilor libere, a ținut să puncteze câteva aspecte absolut importante pentru ca întreg demersul să aibă șanse de reușită în proporție de 100%.

O prima remarcă adusă în discuție de către șeful administrației publice locale cărășene s-a rezumat la faptul că zona Clisurii Dunării nu înseamnă doar județul Caraș-Severin, ci ea se-ntinde inclusiv pe raza județului Mehedinți. Conștient de faptul că acea parte de Clisură nu arată tocmai bine, totuși, edilul-șef nu a putut să nu observe că, în județul vecin, lucrurile pe segmentul turistic s-au desfășurat cu viteza luminii.

În al doilea rând, pentru a evita haiducia în turism, lucru care generează concurență neloială, Petru Nicolae Furdui le-a propus tuturor celor prezenți la discuție ca atât județul Mehedinți, cât și vecinii sârbi să devină parte integrantă a proiectului comun, share-uirea turiștilor pe o rază de mai mulți kilometri aducând beneficii tuturor factorilor implicați.

Mai mult decât atât, acesta a mai sugerat necesitatea punerii la punct a unui plan de amenajare al teritoriului, precum și existența unei evidențe clare a numărului de pensiuni din zonă certificate, asta pentru ca taxele și impozitele percepute să fie cât mai aproape de realitate. În plus, tot în ideea echilibrului, primarul Furdui a vorbit despre întocmirea unui calendar al activităților/evenimentelor din cadrul celor trei puncte cheie, astfel încât orice eveniment organizat, spre exemplu, la Moldova Nouă, să nu coincidă cu un alt eveniment găzduit la Berzasca, Orșova etc.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/