Anul 2020 a venit cu un pachet consistent de situații dificile, dar crizele scot la suprafață adevăratul caracter, este de părere Adrian Bădescu, CEO-ul Clinicilor Medici`s din Timișoara. Care au fost cele mai importante proiecte derulate în cursul anului trecut, cum a făcut față pandemiei echipa Medici`s și ce obiective au fost trecute pe lista anului 2021, aflați din interviul următor.
Atunci când totul <<se cutremură>> în jur, este foarte important să să rămâi calm și rațional, să construiești o insulă de echilibru în jurul tău, să vezi ce nevoi au oamenii și să îi susții cu tot ce poți. Nimeni nu își dorește o criză, însă crizele ne scot la suprafață adevăratul caracter. Nu a fost cel mai bun an pentru zona privată. Însă, în Medici’s, ne-am străduit să ne învățăm angajații și colaboratorii că atunci când îți este cel mai greu, este cel mai bun moment să îi ajuți pe cei din jur.
În perioada aceasta, probabil că singurele domenii din sectorul medical care și-au crescut cifrele de afaceri și au făcut mult profit au fost spitalele private și laboratoarele de PCR. Spitalele private, pentru că accesul la spitalele de stat a fost limitat de protocoale, iar laboratoarele private, datorită cererii excesive de PCR, în special în perioada vacanței. În Medici’s nu am avut nici unul dintre aceste două servicii și nici nu ne-am propus să profităm financiar de pe această criză. Este pentru prima dată, în 20 de ani, când nu am înregistrat o creștere, având chiar o ușoară scădere în cifra de afaceri. Însă am reușit să reacționăm prompt și să ne controlăm costurile, fără a înregistra pierderi. Reușind chiar să ne continuăm unele proiecte.
Pentru a fi exacți, 2020 a fost anul în care Medici’s a inițiat și s-a implicat în cele mai multe proiecte sociale, în sprijinul comunității locale și a oamenilor din Timișoara și Banat. Dacă tot a fost un an dificil pentru business, am vrut ca măcar să ajutăm oamenii. Sunt circa 20 de proiecte în care Medici’s a fost implicat în ultimii doi ani, în cea mai mare parte în ultimele zece luni. Am fost atenți la nevoile și lipsurile din comunitate și ne-am orientat în special spre aceste nevoi și lipsuri.
„Ajută-ți familia, ajută medicii de familie!” a fost, probabil, cea mai importantă acțiune în care Medici’s a fost inițiator și susținător, alături de două ONG-uri active din Timișoara: Sapientia si Timisensis. În 2020, aproape toate marile companii și-au îndreptat sprijinul financiar către spitale. A fost un suport extraordinar pe care comunitatea medicală l-a primit. Însă, aproape toată lumea a uitat și a abandonat prima linie de luptă dintr-o epidemie: medicii de familie, o categorie medicală subfinanțată de foarte mulți ani. Prin proiectul respectiv am reușit să achiziționăm și să distribuim peste 220 de lămpi cu ultraviolete, câte una pentru fiecare cabinet de medicină de familie din Timiș.
„Bike to work” a fost o altă acțiune importantă, de promovare a mișcării fizice și a distanțării în drumul nostru zilnic spre job și înapoi. Proiect inițiat și susținut, aproape exclusiv, de Medici’s cu un mare impact în comunitate (800 de participanți și un impact mediatic de peste 100.000 de persoane).
Medici’s a fost implicat în multe alte proiecte sociale, medicale, culturale, educaționale și diplomatice, în care a atras zeci de companii partenere și mii de persoane. Ca urmare a acestor acțiuni prin care Medici’s a dovedit grijă față de oameni și față de comunitate, a primit două importante recunoașteri regionale recente: „Premiul Sever Bocu pentru implicare civică și socială”, în cadrul Galei Premiilor UVT și „Distincția de Excelență privind responsabilitatea socială și implicarea constantă în comunitate”, în cadrul Galei Excelenței în Afaceri a CCIAT.
Anxietatea a urcat la cote alarmante în această perioadă. Și a fost firesc ca majoritatea pacienților să fie speriați, datorită psihozei induse prin mass-media. Populația a fost polarizată, între anxietate și ignoranță. Ambele extreme născând probleme, atât pentru ei, cât și pentru cei din jur. Un foarte mic procent din populație a reușit să își păstreze echilibrul, luciditatea și maturitatea. Am consumat resurse importante pentru a ne susține emoțional și a ne îmbărbăta nu doar pacienții și partenerii, ci chiar și pe proprii noștri angajați.
2020 a fost un an complicat. Iar 2021 ne așteptăm să fie la fel de complicat, atât medical cât și economic. Cea mai mare amenințare, în această perioadă, este fake-news-ul și psihoza indusă de mass-media și social-media. Este important să ne păstrăm echilibrul și să rămânem solidari unii cu ceilalți, fără a genera sau transmite o panică conspiraționistă și nejustificată.
Suntem conștienți că avem datoria să asigurăm pacienților și partenerilor noștri siguranță, confort, profesionalism și proactivitate. Sunt cele mai mari nevoi ale lor în aceste momente. Le asigurăm un mediu cât mai sigur și acces la servicii profesionale, cu costuri cât mai rezonabile. În toate aceste luni, cu toată nebunia din jur, am avut doar câteva cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19 la personalul propriu, cazuri izolate, fără transmitere în echipă. În mod obișnuit, cantitatea de germeni din aerul respirat dintr-o clinică medicală este cu mult mai mică decât cantitatea de germeni dintr-un supermarket. Eforturile noastre au fost de a asigura un mediu cât mai sigur.
Același suport l-am asigurat și companiilor noastre cliente, fiind, probabil, singura clinică privată din România care a editat și tipărit un ghid practic (handbook) de prevenție în epidemii, în sprijinul companiilor și angajaților.
Fake-news-ul și teoria conspirației sunt și vor fi cei mai mari dușmani ai sănătății noastre din această pandemie. Sunt aproape sigur că adevărata problemă a vaccinului anti-COVID-19 va fi capacitatea de producție și distribuire, astfel încât vaccinul să ajungă la un procent cât mai mare de populație. Personalul medical este conștient că vaccinul conține mici componente din virus, având rolul de a ne educa sistemul imunitar să ne apere de virus. În nici un caz nu are cum să fie mai rău decât virusul și nici să ne creeze altfel de probleme.
Cu siguranță, însă, decizia privind vaccinarea va fi a fiecăruia dintre noi.
Ne vom continua proiectul construcției spitalului privat din zona centrală a Timișoarei (zona pieței Bălcescu) și sperăm să îl avem funcțional în 2022. Vom deschide o nouă clinică privată în centrul comunei Dumbrăvița (zona parc/primărie), considerată una dintre cele mai bogate și selecte comune din România. Și vom continua extinderea clinicii digitale Medici’s, prin monitorizare cardiacă și respiratorie la distanță și alte servicii de clinică online.
Să avem credința că acestă criză va trece. Să ne păstrăm echilibrul, luciditatea și maturitatea. Să refuzăm fake-news-ul. Să rămânem aproape de medici și de familiile noastre. Și să ne păstrăm credința în Dumnezeu.