Clădirea Băile Neptun din Herculane scoate din letargie autorităţile! Ministerul Culturii propune modificarea Legii privind monumentele istorice

casinoherculane by sungarden

Situația scandaloasă de la Băile Herculane, unde o bijuterie arhitectonică de patrimoniu este lăsată să se dărâme, a determinat Ministerul Culturii și Identității Naționale să propună modificarea Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, astfel încât statul să poată interveni cu lucrări de protejare și pentru monumentele istorice aflate în situații litigioase.

Terenul aferent Băilor Neptun se află exact în situația luată în calcul de Ministerul Culturii. Conform extrasului de carte funciară, acesta este grevat de sarcini.

„Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN), prin Institutul Național al Patrimoniului (INP), a constatat starea gravă a unor obiective monument istoric, inclusiv Băile Neptun, existând o corespondență continuă între INP și autoritățile locale pe parcursul anilor 2017 și 2018. Astfel, am considerat absolut necesară intervenția pentru finanțarea acestora și pentru reglementarea cadrului de finanțare din fonduri publice pentru proprietăți private”, se arată într-un comunicat de presă primit la redacție din partea Ministerului Culturii.

CITEŞTE ŞI: Bucată cu bucată! Se prăbuşeşte încă o bijuterie arhitectonică din Băile Herculane!

Reprezentanții ministerului recunosc că la Băile Herculane administrației locale i s-a predat de către Asociația Herculane Project un proiect de punere în siguranță a clădirii Băile Neptun, care a primit aviz favorabil din partea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice încă din anul 2017, însă INP nu poate finanța încă obiectivul prin Programul Național de Restaurare, în lipsa autorizației de construire care trebuie emisă de Primăria Băile Herculane.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„Deși în declarațiile publice, primarul din Băile Herculane a susținut că a solicitat Ministerului Culturii și nu a primit aviz pentru demararea unor lucrări minimale, până în acest moment, acesta nu a transmis Ministerului sau Institutului Național al Patrimoniului, Autorizația de Construire emisă de autoritatea locală, deși avea avizul din partea Direcției de Cultură Caraș-Severin încă din anul 2017”, se specifică în comunicat.

CITEȘTE ȘI: S-a inventat cutia milei pentru salvarea Băilor Neptun! Donații, după jaful de două decenii de la Herculane!

Reprezentanții Ministerului Culturii mai spun că imediat ce vor fi depuse la minister actele solicitate Primăriei, Institutul Național de Patrimoniu va putea demara lucrările de punere în siguranță a clădirii Băile Neptun, prin Programul Național de Restaurare.

Primarul orașului stațiune, Cristian Miclău, ne-a precizat că nu i s-a cerut în scris nicio autorizație și nici nu ar fi putut să o emită atât timp cât terenul este în litigiu. „Eu am ținut legătura permanent cu reprezentantul Institutului Național de Patrimoniu, însă nu mi-a solicitat în scris nimic. Cu toate astea, acum, pentru că este creată această situație critică, am emis autorizația și am și trimis-o la minister, cu tot riscul pe care-l implică o decizie de acest fel cu proprietarii terenului”, ne-a menționat primarul Băilor Herculane, Cristian Miclău.

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/