„N-a reușit nimeni să-mi explice de ce Timișul este unul dintre puținele județe, cred că singurul, care a împărțit în atât de multe zone colectarea deșeurilor. Unele extrem de profitabile, de atractive, Timișoara și zona urbană, iar altele complet neatractive, în zone greu accesibile, zone muntoase în care nu merge nimeni și dacă merge tarifele sunt foarte mari. Încercăm să identificăm cu colegii din ADID (n.r., Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri) soluții pentru a scoate la licitație întreg județul, zone bune și proaste. Ești obligat, dacă iei Timișoara, să mergi și la Făget, și la Pietroasa eventual, să colectezi deșeurile, la un preț civilizat”, le-a spus Alfred Simonis consilierilor județeni în plenul de miercuri.
Schimbarea actualului sistem de colectare a deșeurilor va dura, a mai explicat Simonis: „Fiind scos pe loturi, s-a scos și pe perioade diferite. Unele contracte sunt finalizate, altele mai au doi sau trei ani și lucrăm la o soluție prin care să scoatem tot județul la pachet la licitație, cu intrarea imediată în zonele Făget, Sânnicolau, Jimbolia și Deta. Chiar peste doi ani, cu finalizarea totală a contractului pe zonele 0 și 1, să se înceapă și acolo. Doar așa am putea să ne asigurăm că vine cineva și e obligat să meargă și unde nu-i convine, pentru că se face profitul din zonele extrem de profitabile, și anume Timișoara și zona periurbană”.
CITEȘTE ȘI: Zeci de localități din Timiș, fără contract pentru strângerea gunoiului menajer
În 2021, în zona 4 Făget a fost declarată stare de urgență, după ce operatorul desemnat prin contract să ridice deșeurilor a renunțat la colectare. Primarul Făgetului declara la acea dată că zona nu e rentabilă pentru operatori, având o suprafață mare cu un număr relativ mic de locuitori.
Probleme au fost, în toamna anului trecut, și la Săcălaz. „De săptămâni întregi, toate deșeurile Primăriei Săcălaz sunt adunate în mod ilegal pe terenurile primăriei, creând multiple focare de infecție. Este o crasă iresponsabilitate administrativă. Primăria nu mai are contract cu un operator de gestionare a deșeurilor, iar acest fapt afectează direct locuitorii”, spunea, la acea dată, Mihai Ritivoiu. Prefectul a dispus verificări pe teren, după ce o sesizare a fost depusă la Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș.