Civilizație la remorcă! Apele Banat au adunat tone de deșeuri aruncate la Lugoj, pe malurile râului Timiș

Exasperați de numărul mare de deșeuri, lucrătorii de la Apele Române au început acțiunile de cosmetizare a albiei râului Timiș, pe raza municipiului Lugoj, între zona Plopi și pasarela Leucuța din Cotu Mic.

Față de anii anteriori, curățenia malurilor a început mai devreme, deoarece pe ambele maluri sunt aruncate can­tități importante de pet-uri, pungi, hârtii, haine și sticle de băuturi alcoo­lice, „depozitate” cu generozitate la întâmplare de trecători.

Una dintre zonele înțesate de gunoaie se află chiar în cel mai tranzitat loc al municipiului, lângă Podul de Beton, acolo unde grupuri de tineri mențin constant o adevărată groapă de gunoi în miniatură. Muncitorii care îndepărtau resturile au adunat, de pe doar câțiva zeci de metri, destule deșeuri cât să umple aproape o remorcă de tractor.

Potrivit reprezentanților Administrației Bazinale de Apă Banat, „acțiunile de curățenie a malurilor Timișului vor continua până de Paște, prelungindu-se apoi în vară, când împreună cu Primăria Lugoj, vom ieși cu utilajele pentru a îndepărta vegetația și resturile uscate din albie. Administrația Bazinală de Apă Banat are prevăzut în programul de investiții pentru anul în curs mai multe lucrări de ecologizare a râurilor Timiș și Bega, de aceea sperăm ca lugojenii să respecte eforturile depuse pentru igienizare și să păstreze curățenia pe maluri”.

Nu doar cei de la Apele Române, ci și o serie de voluntari inimoși adună în fiecare an gunoiul altora, aruncat cu nonșalanță sau „uitat” din greșeală pe zecile de hectare ce mărginesc râul Timiș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/