Cismăneanțu cumpără pentru bocșeni autobuze electrice și piste de biciclete de 5 milioane de euro!

Primarul Eugen Cismăneanțu și Sorin Maxim, directorul ADR Vest, și-au pus, astăzi, semnăturile pe contractul de finanțare cu o valoare de aproximativ 5 milioane de euro privind achiziția de autobuze electrice, modernizarea stațiilor de transport și refacerea trotuarelor, amenajarea de piste de biciclete și reabilitarea autobazei din Bocșa.

Patru autobuze electrice vor pleca în viitorul apropiat dintr-o autobază modernă spre 24 de stații complet schimbate, dar în același timp bocșenii vor putea circula în condiții maximă siguranță pe 7,9 km de pistă pentru biciclete sau pe trotuarele ce intră și ele într-un amplu proces de reabilitare. Pista pentru biciclete se va realiza pe străzile 1 Decembrie 1018 – Daciei – Funicular – Iosif Renoiu – Mihail Gașpar – Republicii – Tudor Vladimirescu. Pe același traseu se va moderniza și infrastructura pietonală.

Autobuzele au o capacitate de până la 100 de persoane, vor ajunge în fiecare stație la intervale nu mai mari de 15 minute și vor fi dotate cu sistem de e-ticketing. Adică bocșenii vor putea plăti costul unei călătorii direct cu cardul bancar, în autobuz. Prin acest proiect nu se obține doar eficientizarea transportului public în Bocșa, ci se reduce considerabil și nivelul de poluare. Toate acestea, cel mai târziu în 18 luni de acum încolo.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/